Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Tichetele de vacanta baga primariile in faliment

Publicat

in

O parte din primăriile din județul Vaslui au început să rămână fără bani de salarii, iar funcționarea pentru ultima parte a acestui an este pusă sub semnul întrebării din cauza unor cheltuieli neprevăzute, cum ar fi proiectele de dezvoltare comunitară sau tichetele de vacanță. Conducerea Consiliului Județean, for căruia edilii au cerut ajutorul, consideră că acești primari nu și-au gestionat corespunzător bugetul.
Noul mod de finanțare al unităților administrativ-teritoriale a dat peste cap funcționarea unor primării din județul Vaslui. Un exemplu în acest sens este comuna Bălteni, al cărei edil a anunțat în mod public că nu mai are bani de salarii și pentru funcționarea instituției pe care o conduce pentru ultimele două luni din acest an.
Problemele au apărut pe parcurs, susține primarul, în condițiile în care nu erau prevăzute în buget unele cheltuieli, precum tichetele de vacanță sau partea de cofinanțare a unor proiecte de investiții în comunitate.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.