Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Armeanu a ratat sefia DNA!

Publicat

in

Ministrul Justiţiei a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a Adinei Florea la conducerea DNA, în vederea obţinerii avizului consultativ. Ulterior, propunerea va fi înaintată preşedintelui Klaus Iohannis. Șase candidați și-au depus dosarele pentru a ocupa funcția de procuror-șef la DNA.
Surse politice, dar si judiciare au declarat pentru STIRIEST.ro ca Sorin Armeanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-a aflat printre favoritii pentru sefia DNA.
Interviurile susţinute de cei şase candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA s-au desfăşurat luni şi marţi la Ministerul Justiţiei, în fiecare zi fiind programaţi câte concurenţi.
Luni, au susţinut interviul cu Tudorel Toader primii trei candidaţi declaraţi admişi – Sorin Armeanu, Andrei Bodean şi Adina Florea, iar marţi au fost programaţi procurorii Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea şi Paula Tănase.
Sorin Armeanu are 46 de ani si este procuror din anul 1997, iar de-a lungul anilor a ocupat mai mult funcţii de conducere, mai puţin de execuţie. A fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, prim procuror adjunct, respectiv prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Vaslui. Ar urma să-şi încheie cel de-al doilea mandat, care este şi ultimul, de prim procuror al PT Vaslui anul viitor. 

Propunerea/propunerile ministrului justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui, în vederea numirii în funcţia de conducere.
Prima selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi. Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.