StiriEst
Video-PS Ignatie la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Adresându-se pelerinilor din toată țara, veniți în aceste zile la Iași, Ierarhul Hușilor i-a îndemnat ca, prin tot ceea ce fac, să caute sfințenia, ca împlinire a vocației de creștin:
„Avem în suflet harul și puterea pe care Dumnezeu ne-o dă de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie. Venim la biserică, îi căutăm pe Sfinți pentru că vrem să fim oameni frumoși la suflet.
Lumea este desfigurată din punct de vedere spiritual. Abdică de la valorile Evangheliei. Noi suntem chemati să ne facem sufletul frumos. Acest lucru ne învață sfinții! Chemarea fiecărui om este sfințenia! Toți avem această vocație!”
Ce înseamnă să fii aproape de Dumnezeu?
„Înseamnă să îți asumi Evanghelia la modul foarte responsabil și serios. Să îți adâncești în inima ta, în conștiința ta, cuvintele lui Hristos, încât să simți că ele fac parte din ființa ta. Să simți că nu există nicio breșă, niciun hiatus între ceea ce îți cere Dumnezeu și ceea ce ești tu ca om. Să vrei să fi omul care răspândește în jurul lui lumina și frumusețea spirituală, căldură, bunătate și multă gingășie! (…)
Sfinții ne ajută pe fiecare dintre noi să ne dăm seama cam pe unde suntem. Căci pentru ei nimic nu era neserios, ci totul căpăta o maximă responsabilitate. (…)
Hristos este unica noastră referință. Dacă nu ne uităm la el, ne pierdem, oricât de inteligenți am fi. (…) Oriunde să se vadă că esti omul lui Hristos. Să crezi în valorile Evangheliei și să le metabolizezi în ființa ta. Avem nevoie de oameni în care să vezi că transpare Dumnezeu prin tot ceea ce fac, prin modul cum gândesc, cum relaționează, cum se comportă!”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră