StiriEst
PS Ignatie: „Dacă profesorii ar menţine primatul modelării spirituale şi intelectuale, tinerii nu ar mai naufragia în meandrele confuze ale prezentului”

100 de ani de învățământ la Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși.
Sărbătoarea a început cu dezvelirea și sfințirea unei plăci aniversare la localul vechi al unității liceale, după care cei prezenți au asistat la sfințirea de către PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a bustului lui Alexandru Ioan Cuza, statuie amplasată în fața noului corp de liceu.
”Mulțumesc doamnei director, care m-a invitat, că prin binecuvântarea lui Dumnezeu, prin rugăciune – care ne face mai frumoși la suflet, am devenit părtași acestui eveniment frumos din viața liceului. Să dea Dumnezeu să vină și să iasă de pe băncile școlii elevi foarte bine pregătiți, care să facă cinste neamului nostru și, desigur, elevi care să-și aducă cu mare drag aminte de cei care au fost adevărații călăuzitori, suverani ai conștiinței lor pe perioada cât au studiat la acest liceu”, a spus Ierarhul Huşilor la dezvelirea bustului marelui domnitor.
A urmat apoi, în sala de festivităţi a Primăriei Municipiului Huşi, un Simpozion dedicat acestui moment aniversar.
Intervenţia Părintelui Episcop Ignatie s-a intitulat: „Centenarul supremaţiei educaţiei ca modelare a spiritului”. Printre altele, Ierarhul Huşilor a afirmat:
„Ca orice instituţie şcolară de prestigiu şi cu tradiţie în actul formării spirituale şi intelectuale a tinerilor, Colegiul Naţional „Cuza Vodă”, al cărui centenar îl aniversăm astăzi, aprioric cred că a fost şi este un loc al excelenţei educaţionale şi culturale huşene. Am spus „aprioric”, pentru că necunoscând foarte bine realităţile acestui for educaţional, mă ghidez după cuvântul biblic „orice pom bun face roade bune” (Matei 7, 17-18). „Roadele bune” se pot vedea în generaţiile de tineri care au constituit şi constituie caractere umane şi profile socio-profesionale admirabile datorită „pomilor” minunaţi, din trecut şi din prezent, care sunt dascălii.
Dacă în slujirea Bisericii avem apostoli ai credinţei, în şcoală avem apostoli ai ştiinţei, care trebuie să fie şi ai conştiinţei. Dacă un neam se personalizează prin credinţă şi educaţie, atunci Biserica şi şcoala sunt cele care fac posibil acest miracol în viaţa tinerilor. În acest sens, pot spune cu certitudine că nu este o neînsemnată coincidenţă faptul că centenarul liceului este înfrăţit cu centenarul neamului.
De asemenea, dacă în actul educaţional profesorii ar menţine primatul modelării spirituale şi intelectuale, atunci tinerii noştri nu ar mai naufragia în meandrele confuze ale prezentului. Adică, modelul paideic al profesorilor să fie acesta: formarea caracterelor ar trebui să prevaleze faţă de furnizarea anostă de informaţii.”
De asemenea Părintele Episcop Ignatie a oferit doamnei director Manuela Iacob o Icoană a Maicii Domnului, în semn de recunoştinţă, apreciere şi ocrotire.
Au mai luat cuvântul doamna Manuela Iacob, directorul Colegiului Național ”Cuza Vodă” Huși, subprefectul Mircea Gologan, vicepreședintele CJ, Ciprian Trifan, prof. univ. dr. Eugen Neculai Seghedin, prorector al Universității ”Gheorghe Asachi” Iași. Sărbătoarea a fost și un prilej de reîntâlnire a zeci de personalități pe care le-a călăuzit liceul hușean. Amintim aici pe prof. univ. dr. Petru Ioan, prof. Costin Clit, prof. Theodor Codreanu, academicianul Constantin Toma și mulți alții.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră