StiriEst
Seceta parjoleste judetul! Incendiile de vegetatie fac ravagii!

Numărul incendiilor de vegetaţie înregistrate în luna octombrie la nivelul judeţului Vaslui a cunoscut o creştere faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, în luna octombrie a acestui an s-au înregistrat 32 de incendii de vegetaţie uscată, în timp ce, în aceeaşi perioadă a anului trecut, au fost un număr de 13 astfel de incendii, multe dintre acestea având drept cauză nerespectarea legislaţiei cu privire la arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.
‘Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi numai după obţinerea permisului de lucru cu foc în două exemplare. Legea prevede sancţionarea cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, George Onofreiasa. Reprezentanţii instituţiei au precizat că nu au fost aplicate până acum amenzi pentru arderile neautorizate.
Probleme mari din cauza secetei extreme din Moldova. In unele judete nu a mai plouat de aproape patru luni. Agricultorii sunt disperati si sustin ca din cauza secetei au crescut costurile la insamantarea culturilor de toamna.
Gradul de răsărire a plantelor cultivate în această toamnă este foarte scăzut, din cauza lipsei precipitaţiilor. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Agricultură Vaslui cele mai mari probleme sunt la grâu, suprafaţa afectată fiind de peste 60.000 de hectare, dar şi la cultura de rapiţă, unde deja o parte dintre culturi au fost întoarse. Agricultorii sustin ca anul acesta seceta este una accentuată, iar situaţia este gravă. De aproape patru luni de zile, la nivelul judeţului Vaslui nu au fost înregistrate precipitaţii, decât pe anumite suprafeţe situate în Lunca Prutului, acolo unde se constată şi răsăriri sporadice la culturile de rapiţă. În rest, pe fondul deficitului foarte mare de apă din sol, gradul de răsărire este aproape de zero. Probleme din cauza secetei sunt si in judetul Botoșani. Culturile de rapita, grau sau orz, înființate în această toamnă au de suferit.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră