StiriEst
Zeci de mii de elevi și cadre didactice din județul Vaslui au îmbrăcat costumele naționale

Mobilizarea elevilor și cadrelor didactice din Vaslui pentru Ziua Națională a României a fost fără precedent în istoria județului. În ultima zi de cursuri înaintea marii sărbători, copiii din sute de școli și grădinițe, precum și mentorii acestora, au venit îmbrăcați în costume naționale ori au purtat un simbol național în piept sau la mână.
Mare parte dintre elevi și preșcolari au participat la activități dedicate Centenarului Marii Uniri, unele organizate de către autoritățile locale, în special în zonele din mediul rural.
„Astăzi (n.red – 29 noiembrie), în toate unitățile școlare din județul Vaslui, într-o mobilizare fără precedent, s-a predat cea mai frumoasă lecție de patriotism. Cu mic, cu mare, de la prichindei de la grădinițe, elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal până la cadre didactice, directori și inspectori, îmbrăcați în straie populare, trăim cel mai puternic sentiment de mândrie și identitate națională. Parcă niciodată școlile nu au fost atât de frumoase și pline de viață”, ne-a declarat inspectorul general al Inspectorului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă.
Multe dintre costumele populare cu care s-au îmbrăcat preșcolarii și elevii fac parte din recuzita școlii, în baza finanțărilor făcute de către primării sau obținute în urma accesării unor proiecte europene.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră