Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Scandal in PNL: “Noaptea, ca hoții! PNL Vaslui, proprietate privată!!”

Publicat

in

Un nou scandal zdruncina din temelii filiala locala a PNL! Prima saptamana din an a debutat cu excluderi din partid. Este vorba despre primarul din Suletea, Ciprian Tamas si consilierul judetean, Dan Cain. Pentru primarul de la Suletea, decizia s-a luat în Biroul Permanent Judetean, acolo unde 24 din cei 26 de membri au votat radierea acestuia din rândurile membrilor PNL. În cazul lui Cain, consilier judetean si fost presedinte al organizatiei Murgeni a PNL, s-a votat în Comitetul Director Judetean, pentru care au votat 84 din cei 118 membri. “Masura aceasta vine dupa mai multe derapaje. S-a calcat in picioare statutul. Au fost atacuri grosolane la persoana. Mai mult, cei exclusi au participat la actiuni politice ale altor partide, la PSD si ALDE. Dan Cain a fost avertizat ca va fi suspendat, însã a continuat sa se abata de la statutul partidului”, a declarat presedintele PNL Vaslui, Nelu Tataru. 

Cei exclusi acuza: “Noaptea, ca hoții!

PNL Vaslui, proprietate privată!!”

“Deși am fost convocat la ședința Comitetului Director Județean al PNL Vaslui în seara aceasta, nu am fost lăsat să particip la acea ședință! La poartă, o doamnă fără vină, cu caietul în față, oprea orice mașină și îi identifica pe șoferi și pe pasageri! Am rămas consternat când m-a sunat un membru de partid și mi-a spus că a fost căutat în portbagaj, să nu cumva să fie Tamaș de la Șuletea ascuns acolo!

La un moment dat, a apărut proprietarul cramei, Bunescu Sergiu, finul președintelui PNL Vaslui, Nelu Tătaru! 

Ne-a spus clar că nu ne primește la ședință, chiar dacă am fost convocați, că este proprietatea lui privată și va primi doar pe cine vrea el!

Tătarule, pe mine nu m-a scos PNL-ul primar la Șuletea, stai liniștit!

M-ați exclus din partid pentru că am colaborat cu Consiliul Județean Vaslui și cu deputatul Daniel Olteanu, și am putut aduce în comună aproape 20 de miliarde de lei vechi pentru a ne salva comunitatea!

M-am sacrificat politic, pentru o cauză nobilă! Nu am nici cea mai mică remușcare, rămân primarul comunei Șuletea, și voi face orice compromis pentru bunăstarea cetățenilor mei!” a scris pe facebook Tamas. 

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.