StiriEst
Consiliul Judetean renunta la azilele de batrani

La Vaslui s-a lansat proiectul ‘Servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabiltăţi’, în cadrul căruia va fi amenajat un centru de zi şi vor fi construite trei locuinţe sociale pentru persoanele cu handicap, în comuna Găgeşti. Potrivit autorităților de la noi, în cele trei căsuţe protejate vor fi mutate 24 de persoane instituţionalizate în prezent în Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Huşi, în care sunt peste 190 de persoane, proiectul având ca scop dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrarea în cadrul comunităţii a beneficiarilor, în vederea creşterii gradului de acoperire cu servicii sociale la nivelul judeţului Vaslui.
‘Ne-am propus un program de restructurare, ca să închidem centrul de la Huşi şi să transferăm aproape toţi beneficiarii pe spaţii mult mai mici, în care să le putem acorda îngrijirea de care au nevoie. Vor fi trei căsuţe protejate, în care vor fi cazaţi beneficiari de la Huşi, şi un centru de zi în care vor avea parte de îngrijire şi persoanele din căsuţe, dar şi persoane cu dizabilităţi din comunitate. Comuna Găgeşti este una cu număr mare de persoane cu dizabilităţi’, se arata intr-un comunicat de presa. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ciprian Trifan, a spus că instituţia pe care o reprezintă va continua să se aplece asupra aspectelor de ordin social din judeţ şi va încerca să rezolve, cu sprijinul administraţiilor locale, problema înfiinţării de centre sau locuinţe protejate pentru persoanele cu handicap sau vârstnice.
Proiectul privind amenajarea centrului de zi într-o clădire pusă la dispoziţie de administraţia locală şi construcţia celor trei locuinţe protejate pe un teren oferit, de asemenea, de Primăria Găgeşti, are o valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei. La conferinţa de lansare a proiectului a participat şi o persoană cu dizabilităţi cazată într-o locuinţă protejată amenajată de Direcţia de Asistenţă Socială Vaslui, care a vorbit despre beneficiile traiului într-un astfel de amplasament. Fostă beneficiară a Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Huşi, aceasta a menţionat că, de când stă într-o locuinţă protejată, are un contact permanent cu comunitatea, participă la munci uşoare şi a învăţat să se gospodărească împreună cu ceilalţi beneficiari cu care împarte casa socială.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră