StiriEst
Suceava: Peste 3.150 de copii, înscrişi pentru clasa pregătitoare; sunt prevăzute 352 de clase

Peste 3.150 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2019 – 2020 au fost depuse în judeţul Suceava, în perioada 4 – 11 martie, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Cezar Anuţei.
El a precizat că au fost depuse 3.154 de cereri pentru anul şcolar viitor ce prevede 352 de clase pregătitoare cu 7.010 elevi, dintre care şapte clase cu 150 de elevi în învăţământul particular şi cinci clase cu 38 de elevi în învăţământul special.
Potrivit lui Anuţei, prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar se desfăşoară până pe 22 martie.
În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv, iar cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, la solicitarea părinţilor pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă că sunt pregătiţi pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
Evaluarea dezvoltării psihosomatice a preşcolarilor din judeţ, care împlinesc vârsta de 6 ani după 1 septembrie 2019 şi doresc să se înscrie în clasa pregătitoare, se desfăşoară în opt centre organizate la sediul CJRAE şi la Grădiniţa cu Program Prelungit ‘Prichindel’ din Suceava, la GPP’ Micul Prinţ’ din Rădăuţi, la GPP nr.1 ‘Guliver’ Fălticeni, la GPP ‘Căsuţa piticilor’ din Gura Humorului, la Şcoala Gimnazială ‘Bogdan Vodă’ Cîmpulung Moldovenesc, la Liceul Teoretic ‘Ion Luca’ Vatra Dornei şi la Liceul Tehnologic ‘Ion Nistor’ din Vicovu de Sus. Termenul de evaluare este 20 martie, iar până în prezent au fost evaluaţi din punct de vedere al dezvoltării psihosomatice 467 de copii. Potrivit MEN, pe 29 martie se va face publică lista cu locurile rămase libere, iar a doua etapă pentru înscriere este programată în perioada 2 – 8 aprilie, pentru copiii care nu au participat în prima etapă.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră