Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un poliţist este obligat să despăgubească un hoţ pe care l-a prins la furat, în Vaslui

Publicat

in

Judecătorii au decis că agentul i-a lezat imaginea infractorului, aşa că i-au acordat acestuia o mie de lei drept daune morale. 

Incidentul a avut loc acum doi ani când polițistul a reușit să prindă unul dintre cei doi hoți care jefuisera un magazin. Agentul Alexandru Mălăncuș era în timpul liber, așa că nu avea asupra lui cătușele. Pentru a imobiliza hoțul, bărbatul a folosit o curea de piele cu care i-a legat mâinile. În drum spre secția de poliție mai multe persoane au aplaudat gestul agentului și l-au huiduit pe infractorul prins.

Alexandru Mălăncuș a intrat în istorie după ce instanţa de judecată l-a obligat să achite daune morale unui hoţ pe care l-a prins în flagrant, pe motiv că i-ar fi stricat imaginea în oraş. După ce a fost audiat la Poliţie, suspectul a fost fotografiat alături de poliţist, iar imaginile au ajuns ulterior în presă. Gestul a fost considerat de suspect ca fiind un abuz, invocând că a fost prezentat ca un trofeu. Astfel, hoţul prins în flagrant l-a dat în judecată pe poliţist și i-a cerut daune de 100.000 de euro, dar instanța a stabilit daune în valoare de 1000 de lei. Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă. “Admite în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul Morariu Iulian, în contradictoriu cu pârâţii Mălăncuş Alexandru şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui. Obligă pârâţii să achite reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 1000 de lei. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui, publicată pe portal.just.ro.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.