StiriEst
Un nou ajutor al asociației care i-a oferit casă Roxanei, fetița care își dorea piure și carne

Visurile devin realitate cu ajutorul oamenilor cu suflet mare.
Asociaţia „Casa Share”, care i-a oferit Roxanei – copila din Vaslui care a impresionat o ţară întreagă – o casă nouă – ridică acum locuinţa cu numărul 20.
În ajutor i-a venit şi fondatorul Festivalului de Film American Independent, care va dona toate încasările din bilete pentru casa unei familii cu 6 copii din judeţul Iaşi.
În luna august a anului 2018, o familie cu 6 copii, din satul Cuza Vodă, judeţul Iași, s-a apucat să ridice cu propriile mâini o cameră. Acum, cei mici dorm toţi într-un pat, iar părinţii pe jos, pe pământ, într-o pătură. Asociaţia „Casa share” le-a venit în ajutor şi împreună cu familia au început să construiască o casă în comuna Popricani.
Pentru a termina, însă, mai au nevoie de bani. Aşa că fondatorul Festivalului de Film American Independent s-a oferit să le dea o mână de ajutor.
Cristian Mungiu: „Pentru că s-a născut de la început ca o ințiativă culturală, dar care are această latură umanitară, am găsit aceste contacte şi am propus ca toate încasările din acest an, de la toţi cei care vin să vadă filme la festival, să meargă către el. Anul ăsta sunt vreo 60-70 de proiecţii. Mi s-a părut o potrivire foarte bună că – cu ajutorul acestor fonduri – se va contrui casa cu numărul 20.”

În plus, „Casa share” vrea să ridice şi un centru de zi pentru educarea copiilor care provin din familii fără posibilităţi.
Bogdan Tănasă, fondator Asociația ”Casa Share”: „Noi deja suntem pe casa share 160.000 de oameni. Am salvat până acum 140 de copii. Să arătăm că se poate, asta încercam noi să facem, să schimbăm viaţa copiilor. Avem şi un SMS LA 8844 cu 2 euro şi fiecare participă cu o sumă modică.”
Cu ajutorul asociaţiei şi Roxana, fetiţa din Vaslui care a impresionat o ţară întreagă atunci când a mărturisit că îşi doreşte să mănânce piure şi o bucăţică de carne s-a mutat alături de familie într-o nouă casă, în decembrie 2018.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră