Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Prefectul caută adăposturi pentru agresorii evacuați din case. Popica le cere primarilor să aloce bani pentru cazare

Publicat

in

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a declarat că se caută soluţii pentru înfiinţarea de adăposturi pentru agresorii care au primit ordine de protecţie provizorii şi care sunt evacuaţi de la domicilii. Într-o declaraţie pentru presă, prefectul de Vaslui a afirmat că nu toate unităţile administrativ teritoriale beneficiază de fonduri pentru amenajarea unor astfel de adăposturi, motiv pentru care o soluţie ar fi identificarea de spaţii care să deservească mai multe comune. „In urma consultărilor pe care le-am avut cu primarii din judeţ, s-a hotărât ca la un grup de câteva comune să se identifice un spaţiu care va avea ca destinaţie aceste centre pentru persoanele care primesc ordine de protecţie. Într-adevăr, astfel de centre trebuie construite în fiecare comună, însă nu toate UAT- urile dispun de sumele necesare unei astfel de construcţii, fapt pentru care am rugat primarii să aibă în vedere, ca pentru viitor, să cuprindă în buget şi sume destinate construirii centrelor mai sus amintite”, a menţionat prefectul Eduard Popica. La nivelul judeţului Vaslui nu a fost amenajat niciun spatiu pentru primirea în regim de urgenţă a persoanelor care au primit ordine de protecţie şi au fost evacuate de la domiciliu, motivele invocate de primari fiind legate de lipsa fondurilor.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.