Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un sucevean de 42 de ani a băut până a murit

Publicat

in

Un bărbat de 42 de ani din comuna suceveană Mălini a fost găsit fără viață de soție, după ce, cu câteva ore înainte, fusese adus acasă în stare avansată de ebrietate de către un vecin. Polițiștii din Mălini au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 pe 21 mai, imediat după miezul nopții, chiar de către soția victimei. În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul, cunoscut drept consumator băuturi alcoolice, dar neviolent, a fost adus acasă în jurul orei 19:00, într-o avansată stare de intoxicație cu alcool, după ce muncise prin sat. Acesta a adormit imediat într-un dormitor al casei, fiind găsit fără suflare câteva ore mai târziu de către nevastă. Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Fălticeni a ajuns la fața locului, dar nu a mai putut decât să constate decesul. Trupul bărbatului nu avea semne de violență, iar, potrivit ziaruldepenet.ro, acesta nu era cunoscut a fi în relații conflictuale cu vecinii. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.