StiriEst
Patru persoane, rănite după ce un TIR cu cherestea a fost lovit de un tren, în judeţul Suceava

Patru persoane au fost rănite, vineri, după ce un TIR care transporta cherestea a fost lovit de un tren, în judeţul Suceava. Cei patru răniţi se aflau în tren şi au leziuni uşoare, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un TIR încărcat cu cherestea a fost lovit de un tren, în zona comunei Dorneşti.
În urma accidentului, patru persoane din tren au fost rănite uşor, fiind evaluate de echipaje SMURD şi SAJ, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.
Şoferul TIR-ului nu a fost rănit, precizează ISU Suceava.
Trenul, format dintr-un singur vagon, circulă pe ruta Suceava-Putna.
ISU Suceava a intervenit cu modulul SMURD, cu autospeciala pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române arată că accidentul s-ar fi produs în urma nerespectării semnificaţiei indicatorului semnalizării la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere. Astfel, e secţia de cale ferată 515, în zona localităţii Dorneşti, judeţul Suceava, taficul feroviar este întrerupt momentan pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră