StiriEst
Taranii din Fastaci au fost instruiti sa nu isi mai bata nevestele

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a inițiat campania județeană de prevenire a violenței domestice „Înțelepciunea nu are nevoie de violență!”. Campania se va desfășura în perioada 1 iunie – 31 august 2019 și are ca scop informarea locuitorilor, atât din mediul urban cât și din mediul rural cu privire la riscurile la care se expun în momentul comiterii de infracțiuni asupra unui membru de familie, precum și la mijloacele de protecție la care pot apela victimele acestor infracțiuni.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor organiza și participa la întâlniri cu cetățenii (autori ai infracțiunilor de violență domestică, victimele infracțiunilor, persoane predispuse la comiterea unor astfel de fapte) în vederea prezentării dimensiunii fenomenului, a promovării de recomandări preventive și informări cu privire la riscurile și consecințele acestui gen de fapte.
Activitățile vor fi susținute de către polițiști din cadrul structurilor de prevenire și ordine publică de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Deschiderea campaniei a avut loc în data de 04 iunie 2019, în cadrul evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, în localitatea Fâstâci, comuna Cozmești, județul Vaslui, cu sprijinul Primăriei Comunei Cozmești.
La activitate au participat peste 60 de persoane, femei și bărbați, cărora polițiștii le-au prezentat cauzele generatoare de apariție a infracțiunilor de violență domestică, tipurile de violență care cad sub incidența acestuii tip de infracțiune, pașii pe care victima trebuie sa îi urmeze, precum și drepturile acesteia. Totodată, au fost aduse la cunoștință reglementările legale privind emiterea ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu și modalitățile de sesizare.
În cadrul activității s-a pus accent pe importanța protejării familiei, fiind prezentate cazuri întâlnite în practică, condițiile care au favorizat comiterea infracțiunilor, inclusiv efectele negative pe care violența domestică le are asupra dezvoltării copilului.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră