StiriEst
Fostul șef al Poliției Bârlad a fost reținut pentru că a scos la imprimantă două foi A4

Sunt şi oameni în uniformă care au simţit pe propria piele efectele unui sistem blocat în proceduri şi legi interpretate aiurea. Fostul şef al Poliţiei Bârlad, de exemplu, cere despăgubiri de la statul român, după ce în urmă cu trei ani a fost reţinut, deoarece, între altele, ar fi delapidat instituţia pentru că a scos la imprimantă două pagini A4.
„Aş dori să uit, nu pot. Aş vrea ca oamenii să ştie, dar pe de altă parte îmi este ruşine de ceea ce se întâmplă acestei instituţii. Eu nu sunt furios, eu sunt dezamăgit”, spune Vasile Chelaru, fost şef Poliţiei Bârlad.
Colonelul în rezervă Vasile Chelaru era şef al poliţiei Bârlad în septembrie 2016 când a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi delapidare. Potrivit Digi 24 procurorii Curţii de Apel Iaşi care au preluat ulterior dosarul au considerat la doi ani distanţă că nu există probe pentru niciuna dintre acuzaţii, iar cazul nu a mai ajuns în instanţă. Cele mai multe capete de acuzare erau de delapidare, între altele că ar fi mers la o emisiune, la un post de radio local, cu maşina instituţiei.
„Am comis delapidare în sensul că am consumat benzina instituţiei pentru distanţa de aproximativ un kilometru de la sediul poliţiei până la acel post de radio. Niciun procuror serios n-ar fi putut trimite în judecată pe cineva pentru că ai mers la postul de radio cu aprobarea conducerii poliţiei române”, spune Vasile Chelaru, fost şef Poliţia Bârlad.
Şi nu a fost singura acuzaţie aberantă pentru care reabilitarea a venit la aproape doi ani distanţă.
„De asemenea am mai comis o infracţiune gravă de delapidare care constă în aceea că am cerut unui coleg care lucra la secretariatul subunităţii să imprime la imprimanta din dotarea poliţiei două foi, două coli de hârtie A4. Procurorul a susţinut că era vorba de un CV ce aparţinea fiului meu. În realitate este vorba de un CV care îmi aparţinea mie”, afirmă Vasile Chelaru, fost şef Poliţia Bârlad.
Toate aceste acuzaţii au fost formulate ca urmare a unei supravegheri de trei luni a telefoanelor mobile.
„Procedeul se cunoaşte. Se foloseşte un prilej gândind că în cele trei luni de zile cât este valabil mandatul privind interceptarea comunicaţiilor vor fi găsite alte indicii privind alte infracţiuni”, afirmă pentru Digi 24 Vasile Chelaru, fost şef Poliţia Bârlad.
Fostul comandant se judecă acum cu statul român şi cere despăgubiri odată obţinută ordonanţa de clasare.
„E clar vorba de o eroare judiciară gravă cu consecinţe fantastice. Care este morala? Că justiţia se crede infailibilă, că oamenii ei oricât de mult ar greşi primesc recompense şi niciodată, dar aproape niciodată nu o să vedeţi sancţiuni”, spune pentru Digi 24 Gianina Poroşnicu, avocat.
„Statul român trebuie să facă în aşa fel încât să plătească pentru prejudiciile produse de funcţionarii săi”, spune Vasile Chelaru. fost şef Poliţia Bârlad.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vaslui.
Cristian AVRAMESCU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră