StiriEst
Botoşani: Elevii care au obţinut media 10 la Bacalaureat şi Evaluarea naţională, premiaţi de primar

Elevii care au obţinut media 10 la Bacalaureat şi Evaluarea naţională au fost premiaţi, vineri, de Primăria municipiului Botoşani.
Absolvenţii de clasele a VIII-a şi a XII-a care au avut note maxime la examenele din vara acestui an au primit un premiu în valoare de 500 de lei, acordat din bugetul local, dar şi un voucher de acces gratuit la Parcul regional de agrement Cornişa valabil până sfârşitul acestui an.
Primarul Cătălin Flutur a înmânat, de asemenea, o diplomă de excelenţă celor 12 elevi premiaţi, dar şi o coroniţă din flori.
‘Suntem bucuroşi că am reuşit, chiar dacă un pic mai târziu, să oferim acestor copii o minimală recunoaştere, pentru că ei merită mult, mult mai mult. Sper ca viaţa să îi ducă într-un loc dintre cele mai bune, aşa cum sper ca atunci când îşi termină studiile să avem condiţiile şi sociale şi economice suficiente ca să se întoarcă înapoi în Botoşani, iar ceea ce au învăţat în domeniile în care se pregătesc să folosească în municipiul nostru’, a afirmat Flutur.
‘Această distincţie mă ajută să realizez că am făcut ceva în aceşti patru ani. Pentru mine este ceva foarte important că am reuşit să ajung astăzi aici’, a spus Antonia Niţă, elevă care a obţinut media 10 la Evaluarea naţională.
La Evaluarea naţională din această vară au fost înregistrate în Botoşani opt medii de 10, în timp ce la Bacalaureat au fost patru medii maxime.
Roxana DURLEA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră