StiriEst
Descoperire șocantă în ghiozdanele elevilor, la Suceava! „Urmările sunt groaznice…”

Școala a început de câteva zile și un scandal uriaș a izbucnit, ieșind la iveală detalii incredibile. Un inspector școlar a verificat ghiozdanele unor copii din Suceava și s-a descoperit ceva șocant!
Inspectorul şcolar general al IŞJ Suceava, Gabriela Mihai, însoţită de un kinetoterapeut, a verificat, vineri, greutatea ghiozdanelor elevilor la intrarea acestora la cursuri, la Şcoala gimnazială nr 9 din municipiul reşedinţă, unitate care se înscrie în top în ceea ce priveşte efectivele de şcolari.
După ce a cântărit ghiozdanele pe care le purtau în spate mai mulţi elevi, cu acceptul acestora şi chiar al părinţilor în cazul celor care veneau însoţiţi, a constatat că manualele, caietele, culegerile, alte materiale pentru desen sau sport, dar şi apa sau mâncarea, ajungeau să cântărească până la 11 kilograme.
Majoritatea copiilor s-a plâns de greutatea ghiozdanelor şi, de aceea, unii sunt ajutaţi de părinţi sau bunici, iar în unele zile nu sunt nevoiţi să aducă toate rechizitele la şcoală, uşurând astfel ghiozdanul.
Au fost şi copii care au venit la şcoală cu ghiozdan tip troler, motivând că au primit recomandări în acest sens de la medici.
„Vrem să transmitem pe această cale un mesaj, nu atât doar colegilor din educaţie, ci şi părinţilor, care trebuie să fie atenţi la greutatea ghiozdanului. (…) M-am gândit să semnalăm părinţilor şi colegilor profesori acest aspect, al sănătăţii copilului, al acestei greutăţi inutile pe care o poartă în spate. (…) Fac apel şi către medicii şcolari sau cadrele medicale sau medicii de familie din comunităţi, să aibă o strânsă legătură cu şcoala şi în întâlniri aplicate să explice şi părinţilor şi profesorilor despre pericolele unei asemenea greutăţi în spatele copiilor”, a spus Gabriela Mihai, precizând că va transmite şi Ministerului Educaţiei rezultatele unei analize pe care o va face cu privire la acest subiect.
„URMĂRILE SUNT GROAZNICE”
Totodată, kinetoterapeutul Daniel Irimia a arătat că a purta un ghiozdan care cântăreşte atât de mult, cum a constatat la aceşti elevi, poate avea consecinţe ”groaznice” asupra sănătăţii acestor copii care au scheletul în formare, putând conduce la modificare de postură greu de corectat şi care provoacă dureri.
„Urmările sunt groaznice, să nu folosesc alt cuvânt. (…) Greutatea ghiozdanului provoacă dureri şi posturi vicioase pe toată ziua. (…) Un copil pe care-l vedem dimineaţă că e deja aplecat semi-cifozat din cauza greutăţii ghiozdanului, ne gândim că va sta cifozat şi în bancă şi afară, va plimba trotineta tot în poziţie cifozată, va sta pe tabletă tot cifozat, deci el pleacă de dimineaţă într-o postură deficitară. (…) Dintr-un număr de aproape 2.000 de copii analizaţi, deja am găsit 30-35% de copii cu atitudine cifotică, scolio-cifotică, din clasele primare. (…) Conform STAS-ului internaţional, un ghiozdan trebuie să aibă 10% din greutatea copilului. (…) Un rucsac ar trebui să aibă, la fetiţe, vreo 600 de grame, până la un kilogram băieţii, începând la clasa zero şi încet-încet să urce câte jumătate de kilogram în fiecare an până în clasa a IV-a, când pentru băieţi ar trebui să aibă maxim trei kilograme şi fetele două kilograme şi jumătate”, a spus Irimia.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră