Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Preasfintitul Ignatie este asteptat la Manastirea Malinesti de sute de credinciosi

Publicat

in

In fiecare an pe 1 octombrie Manastirea Malinesti isi serbeaza hramul. Lacasul de cult este situat la 46 kilometri nord-vest de Vaslui şi la patru kilometri nord-vest de satul Gârceni. A fost ctitorită în 1762 şi reconstruită în 1826 pe locul unde se află astăzi bisericuţa din lemn. Pe atunci mănăstirea avea 18 vieţuitori. După secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, a fost biserică de mir. Cu timpul, biserica parohială a ajuns în stare de ruină. Între anii 1925 şi 1928 a fost renovată cu ajutorul financiar al familiei mareşalului Prezan. După renovare, devine schit de călugăriţe. Aici, maicile aveau ţesătorie, confecţionând pânză din bumbac, şi atelier de covoare. Pe lângă schit a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti. După 1959, ca urmare a Decretului 410, schitul a fost desfiinţat. S-a reînfiinţat în 1990 cu obşte de călugări. „În anul 1995, vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş a sfinţit locul pentru ridicarea paraclisului mănăstirii şi a noului corp de chilii, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. În anul 2004, s-a finalizat pictura paraclisului, iar în anul 2005, a fost sfinţită trapeza şi chiliile mănăstirii. A fost apoi înfrumuseţat agheazmatarul cu icoane şi s-a ridicat o clopotniţă din lemn. De asemenea au fost efectuate o serie de lucrări de întreţinere la complexul monahal, dupa cum susutine protos. Filip Mercaş. Mănăstirea Mălineşti din judeţul Vaslui va fi marți loc de pelerinaj pentru pelerinii din mai multe zone ale judeţului Vaslui. Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a acestei aşezări monahale îmbrăcă straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Parinte Ignatie. Toti pelerini care vor poposi aici vor fi pusi la masa. „Este o zi deosebită si ne vom bucura de prezenta PS Ignatie. Alături de pelerinii care vin frecvent la sfintele slujbe săvârşite în biserica acestei aşezări monahale, il asteptam pe ierarhul nostru cu toată dragostea”, a mai spus protos. Filip Mercaş, stareţul Mănăstirii Mălineşti.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.