Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Problema viitorilor medici a fost rezolvata de Parlament

Publicat

in

Parlamentarii au rezolvat problema tinerilor absolvenți de la medicină. Aceștia vor putea da examenul de rezidențiat în acest an după ce a fost adoptat, în unanimitate, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Inițiativa legislativă introduce în textul legii, în premieră, corelările necesare privind posibilitatea efectuării rezidențiatului inclusiv în cabinetele medicale individuale de medicină de familie. “O măsură esențială,având în vedere lipsa de medici de familie din mai mult de 500 de comune din țară și faptul că din cele peste 11 mii de cabinete de medicină de familie funcționale, în următorii 10 ani se vor pensiona mai mult de 33% din medici”, a declarat deputatul PSD Aurel Caciulă. Acesta a mai precizat că parlamentul a votat în ultima perioadă și pentru creșterea salariilor și pensiilor. Deputatul Aurel Căciulă susține că în urma măsurilor adoptate de Parlament, 

a crescut puterea de cumpărare, atât la salariați, cât și la pensionari. Economia a crescut, oamenii își pot cumpăra mai multe lucruri, numărul celor săraci a scăzut, iar datoria publică s-a diminuat ca pondere în PIB.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.