StiriEst
Un barbat din Iasi este acuzat ca ar fi otravit fantana de langa casa fostei sotii ca sa o ucida

Orgoliul rănit al unui bărbat din judeţul Iaşi era să-i coste viaţa pe vecinii săi! Supărat pe fosta soţie, un ieşean a hotărât să scape de femeie. Pentru asta s-a inspirat din istoria Moldovei. Adică a procedat precum înaintaşii lui, care otrăveau fântânile în încercarea de a ucide invadatorii turci sau tătari, scriu cei de la Observator.tv
Din păcate pentru el, bărbatul suspectat că ar fi turnat – de mai multe ori – insecticid în fântâna din preajma locuinţei femeii, a ajuns să fie anchetat de poliţie. O vecină a remarcat că apa are o culoare ciudată şi un miros înţepător şi a sunat la 112.
În doar trei luni, una din fântânile din Costuleşi a fost otrăvită de mai multe ori. Cele şapte familii care au rămas fără apă spun că vinovat ar fi un fost vecin.
Fântâna vizată de bărbatul de 71 de ani este situată chiar la poarta fostei soţii. Zeci de ani oamenii nu au avut problme cu apa. Acestea au apărut abia după ce s-a încheiat mariajul celor doi.
Fosta soţie a celui suspectat se teme pentru viaţa ei aşa că a cerut ordin de restricţie împotriva celui cu care a trăit zeci de ani, potrivit Observator.tv
În timp ce poliţiştii anchetează cazul, bărbatul de 71 de ani se bucură de libertate. Dacă rezultatele anchetei vor demonstra că se face vinovat de otrăvirea apei acesta riscă o amendă pentru infectarea fântânii. În replică, bătrânul susţine că este nevinovat şi că totul este o înscenare pusă la cale de fosta soţie.
Radu NEAGU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor