StiriEst
Copilul de 3 ani, ars de viu dupa ce a fost lasat dormind langa soba, in stare critica

Spitalele din Moldova au jucat ping pong cu micutul de 3 ani din judetul Vaslui. La nicio unitate sanitara nu i s-a găsit loc în secțiile de arși.Prima dată, copilul a ajuns la Spitalul din Bârlad. De acolo a fost transportat la Iași, unde a suferit o primă intervenție chirurgicală, apoi a fost mutat la București. „Suferise arsuri pe aproximativ 70-75% din suprafața corpului, iar ambele brațe aveau arsuri circumferențiale ceea ce provoacă ischemie care împiedică circulația și inervația de la nivelul membrelor.
S-a decis în echipă cu cei de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din Iași și cu cei de la București că acest copil va fi întâi adus la Spitalul de Pediatrie din Iași și va suferi intervenția chirurgicală care îi va salva mâinile și apoi va fi transferat la București”, a declarat Dana Cimpoieșu, purtător de cuvânt al SMURD Iași.
Transferul a fost întârziat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Elicopterul nu a putut fi ridicat de la sol. Medicii au decis să îl trimită la București cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă.
„SMURD Iași a transferat acest copil intubat, ventilat mecanic, sub anestezie generală. Evident cazul este critic, suprafața arsă este foarte mare și gravitatea arsurilor este foarte mare”, a mai spus Dana Cimpoieșu. Copilul a ajuns cu elicopterul la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, duminică dimineață.
„Copilul are arsuri 75 % suprafaţă corporală şi este în Anestezie Terapie Intensivă, este grav. A ajuns în jur de ora 22.00 (vineri seara – n.r.) şi aici a intrat direct în sală, în blocul operator, a avut nevoie de intervenţie”, a declarat, pentru Mediafax, Tamara Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Sfânta Maria Iaşi. Copilul are arsuri pe căile aeriene superioare, pe faţă, în regiunea cervicală, pe toarce, mâini şi pe coapsa stângă.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră