StiriEst
Româncă însărcinată, înjunghiată în burtă și aruncată într-un șanţ de pe marginea unui drum, în Italia

Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza, o tânără româncă însărcinată, a fost înjunghiată în burtă și apoi aruncată să moară într-un șanț de pe marginea unui drum din Palermo, Italia. Românca a fost adoptată, pe când era un bebeluș, de o familie de italieni care locuiește în provincia Palermo. Ana Maria Lăcrămioara a crescut în localitatea Giardinello, un mic orășel italian în care toată lumea cunoaște pe toată lumea. În vârstă de 30 de ani, tânăra româncă a cunoscut la locul de muncă un afacerist în vârstă de 51 de ani, cu care a început o relație. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an, iar în urma relației, Ana Maria a rămas însărcinată.
Motivul crimei care a șocat comunitatea din Giardinello
Încă de la început, Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza a știut că iubitul ei, Antonino Borgia, era căsătorit și a sperat că acesta va divorța.
Vineri, 22 noiembrie 2019, tânăra s-a întâlnit cu amantul ei italian într-o zonă din orașul Balestrate.
Cei doi au intrat într-o dubă parcată pe un șantier unde italianul lucra și au întreținut relații intime.
La final, românca i-a spus bărbatului că este însărcinată și că îi va spune totul soției lui.
Mai mult, Ana Maria i-a cerut lui Antonino Borgia suma de 3000 de euro pentru a merge la medic, notează tgcom24.mediaset.it.
Înjunghiată în burtă, cu gâtul tăiat și aruncată pe marginea unui drum
După ce au reținut relații intime și a aflat că tânăra româncă era însărcinată, cei doi au început să se certe, iar italianul a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o pe Ana Maria în burtă.
Tânăra a luat-o la fugă și a sărit din mașina în care se aflau, italianul fugind după ea. Scenele îngrozitoare au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zonă.
Pe imagini, anchetatorii au văzut cum românca, plină de sânge, a fost urmărită, prinsă și târâtă înapoi în mașină de amantul ei.
De asemenea, camera avea integrat și un microfon, astfel că românca a putut fi auzită în timp ce striga: „Ma che fai aspettiamo un bambino, io ti amo” („Ce faci? Vom avea un copil! Te iubesc!”).
Speriat, italianul i-a promis tinerei că o va duce la spital, însă pe drum cei doi au început să se certe din nou.
Într-un final, Antonino Borgia a lovit pe Ana Maria Lăcrămioara Di Piazza cu o bâtă în cap, apoi i-a tăiat gâtul cu cuțitul cu care inițial a înjunghiat-o în burtă.
Pe drumul dintre localitățile Balestrate și Partinico, Borgia a oprit mașina și a aruncat cadavrul româncei pe marginea șoselei. Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, italianul a mers la să ia prânzul, iar apoi la frizerie.
Antonino Borgia a fost arestat pentru moartea româncei și riscă ani grei de închisoare.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră