StiriEst
Atac sângeros în Botoșani. Taximetrist înjunghiat de un client

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a înjunghiat un taximetrist, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 35 de ani, din municipiul Botoşani, a fost reţinut la scurt timp după ce l-a lovit cu cuţitul în zona cervicală pe şoferul taxiului. Unul dintre poliţiştii ajunşi la faţa locului a acordat primul ajutor victimei în vârstă de 42 de ani.
„Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Botoşani, aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Botoşani, a observat pe strada Petru Rareş un autoturism tip taxi care staţiona pe partea dreapta a părţii carosabile, iar dinspre acesta se deplasa un bărbat. Poliţiştii au procedat la interceptarea şi legitimarea acestuia, fiind stabilită identitatea acestuia, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoşani. În timp ce legitimau persoana sus menţionată, poliţiştii au auzit strigătul de ajutor al unui alt bărbat, care se afla în autoturism. Întrucât victima prezenta tăieturi în zona cervicală şi sângera, unul dintre poliţişti i-a acordat acestuia primului ajutor până la sosirea echipajului medical, reuşind să oprească sângerarea, iar celălalt a imobilizat persoana suspectă”, a afirmat Carp. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, iar agresorul a fost ridicat şi dus la audieri, fiind ulterior reţinut pentru 24 de ore, transmite Agerpres. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în cauză fiind întrunite, susţin poliţiştii, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră