StiriEst
Român din Germania, în stare gravă după ce a fugit de poliţie și s-a aruncat de la etajul 4

Incident bizar într-o localitate din apropierea orașului german Koln. Un român s-a aruncat din senin de la etajul 4 al unui bloc, după ce fusese oprit în trafic de polițiști. Bărbatul se află acum în stare gravă la spital, iar autoritățile încearcă să stabilească cu exactitate ce-a întâmplat.
Totul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 1 decembrie. Potrivit poliției din Koln, românul, în vârstă de 31 de ani, a fost oprit pe raza localității Bruehl, la un control de rutină, în timp ce se afla la volanul unei mașini înregistrate în România.
Tânărul nu s-a putut identifica și, conform sursei citate, nu stăpânea bine limba germană. În timp ce polițiștii încercau să-i stabilească detaliile personale, bărbatul a luat-o dintr-o dată la fugă.
Colegii lui, tot români, au rămas în mașină și au încercat să îi ajute pe polițiști să-l identifice pe român.
Găsit pe un bloc, nervos
Nu a durat mult până când ofițerii au dat din nou de român, pe acoperișul unui bloc, într-o stare evidentă de nervozitate.
Cu ajutorul compatrioților pe post de translatori, polițiștii au încercat să îl calmeze și să îl convingă să coboare, însă fără succes. Chiar înainte ca paramedicii de pe ambulanță să ajungă la fața locului, bărbatul a sărit în gol. Potrivit poliției din Koln, acesta a fost transportat în stare gravă cu elicopterul la spital, iar o anchetă a fost deschisă pentru a clarifica situația.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră