Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Spitalul de Urgenta a pierdut un proces! Angajatii isi primesc banii inapoi

Publicat

in

Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui au câştigat în instanţă nişte sume care li s-au oprit în mod eronat din veniturile aferente anului trecut. Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, este vorba despre impozitul reţinut din indemnizaţia de hrană în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018 şi sumele reţinute drept cote pentru pensie şi sănătate în ultima jumătate a anului trecut. ‘Sumele au fost reţinute în mod eronat pe baza unei adrese rectificative de la Ministerul Finanţelor, nu este vorba despre nişte bani pe care i-am luat de la salariaţi şi i-am utilizat în alte scopuri. Vom face o declaraţie rectificativă către minister şi din sumele pe care le datorăm, vom scădea valoarea sumelor câştigate de angajaţi în urma procesului intentat de Sanitas, iar salariaţii îşi vor primi banii’, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui este cea mai mare unitate medicală din judeţ şi are peste 700 de salariaţi.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.