StiriEst
Primarul care a recunoscut ca a abuzat sexual doua minore in sediul Primariei, exclus din PNL

Primarul comunei ieşene Mogoşeşti Siret, Damian Butnariu, a fost exclus din PNL Iaşi în cadrul Biroului Politic Judeţean, după ce acesta a recunoscut în instanţă că a făcut sex cu două tinere chiar în sediul Primăriei.
Potrovit reprezentanţilor PNL Iaşi, decizia de excludere a lui Damian Butnariu a fost luată în unanimitate în cadrul Biroului Politic Judeţean.
„E o situaţie regretabilă ce s-a întâmplat în ultimul timp cu primarul de la Mogoseşti. Aşa cum am promis, în primul Birou Politic Judeţean care a avut loc după publicarea acestei situaţii am luat decizia în unanimitate de a-l exclude pe primarul comunei Mogosesti Siret şi bineînţeles că motivul este de încălcare a valorilor şi principiilor şi a codului etic al PNL”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Romeo Vatră, purtătorul de cuvânt al PNL Iaşi.
Primarul comunei Mogoşeşti Siret a recunoscut în instanţă, unde era audiat ca martor într-un dosar în care erau judecate cinci persoane pentru trafic de minori şi complicitate la viol, că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete chiar în sediul Primăriei. Totul a plecat de la o plângere a uneia dintre fete împotriva unuia dintre inculpaţi.
„Martorul a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreţinut raporturi sexuale orale în sediul primăriei, cu numita (..) şi cu persoana vătămată (…), care i-au fost aduse de către inculpatul (…) plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei”, potrivit motivării. După ce faptele au apărut în presă, primarul a scris pe Facebook că e mândru de ceea ce a făcut ca edil şi că are puterea să recunoască dacă greşeşte. De asemenea, edilul anunţa că vrea să se suspende din PNL.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră