„Frigiderul e gol, il tinem in priza doar pentru pastile”. Drama celor cinci copii care plangeau de foame s-a transformat in bucurie

Copiii care plangeau de foame au primit mancare! Sute de oameni cu suflet mare, au trimis la Ghermanesti tot ce era nevoie: alimente, imbracaminte, incaltaminte, aparatura electrocasnica, bani. Oamenii au ajuns acum in situatia sa refuze coletele care mai vin pe adresa lor pentru ca au de toate si considera ca mai sunt si alte persoane necajite. Inainte de sarbatori, dar si dupa, familia Radu din satul Ghermanești, a primit sute de kilograme de alimente. Un băiat și patru fete, cu vârste cuprinse între 6 si 18 ani, au luptat in fiecare zi cu foamea. Antonia e cea mai mică si are 6 ani, iar fata mai mare este elevă la Seminarul Teologic, la Husi. Emanuel are 10 ani, Alina 12, iar Petronela 13. După ce povestea lor a fost făcută publică de reporterii STIRIEST, mii de oameni au sunat și au anunțat că vor să sprijine familia greu încercată. Cei cinci copii ai familie Radu au acum haine, incaltaminte si rechizite si nu mai pleaca flamanzi la scoala. Se inghesuie alaturi de parinti intr-o casa mica, dar curata. Nu au ales să se nască într-o familie săracă, dar au dus povara lipsurilor în fiecare zi. Singurul venit lunar al familiei Radu este format din alocaţia copiilor şi ajutorul social, putin peste 1000 de lei în total. Era insuficient pentru hrană, medicamentele, haine, rechizite şi toate cele necesare traiului pentru şapte persoane. Chiar daca nu au avut haine şi rechizite, copiii au mers în fiecare zi la şcoală.

Va reamintim povestea familiei cu cinci copiii care plangeanu de foame. Finalul pentru ei a fost unul fericit

Înghesuiţi într-o casă bătrânească fără calculator sau tabletă, copiii familiei Radu  îşi văd cuminţi de şcoală. Au o singură măsuță. Le țin companie două pisici și un câine. Cei mici rup din porția lor de mâncare ca să hranească și bietele animale. Nu sunt nici primii din clasă, dar nici nu au avut probleme. Cele cinci suflete mănâncă rar pe săturate şi pleacă la şcoală cu ghiozdanele goale, pentru că nu au rechizite. Iarna bate la ușă și cu toții se gândesc cu îngrijorare la zilele geroase. Nu au bani de lemne și nici haine groase. Părinți muncesc de dimineața până seara, dar banii pe care îi câștigă sunt prea puțini. Tatăl are grijă de vacile satului, iar mama, Nicoleta, muncește cu ziua pe la vecini. Trăiesc de pe o zi pe alta, iar copiii visează la ziua în care vor avea ghizdan și caiete. “Când începe școala, mama ne ia caiete, pixuri, pe rând. Trec și două săptămâni până avem toți ce ni se cere. Dar avem. Asta e important. Profesorii ne înțeleg, ne așteaptă până aducem bani de cărți. Chiar anul asta, îmi trebuia o carte la română, iar mama nu reușea să adune. Că un miracol, a făcut rost de bani în ultima clipă: a dat căruța la un om și mi-a dat bani de carte. A fost bine. Au fost și ani când am scris pe coli până am avut caiete sau am scris la mai multe obiecte pe un caiet. Trebuie să învățăm, să terminăm o școală, să avem pâinea noastră. Ce vrem noi?! Păi, am vrea mâncare, alimente. Nu avem nicio preferință. Mâncare să fie, noi nu suntem mofturosi, mâncăm ce e, dar să fie ceva acolo! Ați văzut frigiderul! De multe ori, mama stă și se uită la noi când mâncăm. Spune că ei nu îi e foame. Așa sunt mamele”, spune Petronela, 13 ani.

Fata cea mare face naveta la Seninarul din Husi! Pleaca flamanda, vine flamanda

Când am ajuns în casa familiei Radu, mama Nicoleta tocmai punea masa. O bucată de mămăligă, două turte și câteva castroane de borș cu fasole. „De multe ori, mama stă și se uită la noi când mâncăm. Spune că ei nu îi e foame”, mărturisește Petronela, care are doar 13 ani. Femeia se culcă adesea flămândă, vrea să își știe copiii sătui. “Se intampla des sa nu am ce le pune pe masa. Ne bazăm pe fasole, cartofi, iar atunci cand ne lipsesc si astea, inventez o mâncare din faina si ceapă si dam înainte. Avem mare noroc ca li se ofera de la Primarie mese calde la Centrul din sat, dar când ajung acasa, deh…. De fata mai mare e cel mai greu, ea face naveta la oras, pleaca flamanda, se întoarce flamanda. Uneori, gaseste ceva de mâncare, alteori, nu. Facem impreuna. Eu muncesc si pe mult, dar mai ales pe putin, ca stie lumea ca esti sărac și te mai ia in ras… Nu pot sa strâng un ban. Vin acasă de pe dealuri si le incropesc o mancarica, un borș, o mămăligă sau niste turte. Mi se rupe sufletul, copiii mei merita mai mult, însă oricât am munci, eu si sotul meu nu le putem asigura decât un minim necesar. Frigiderul e gol, il ținem in priza doar pentru pastile. Caiete le cumpăr pe rand, cărți, la fel. Iau pe datorie, de la magazin, altfel nu am rezista! Va dati seama, sunt cinci pixuri odata! Un laptop le-ar trebui, pentru ca au teme pe internet. O asteapta pe sora lor mai mare, care are telefon si cauta fiecare informațiile care le trebuie. E greu! Cei patru mici isi iau dimineata cate un pachet de biscuiti, pe datorie, cate 1 leu fiecare, pentru pauze. Dar nu ma las! Ii trimit curați la scoala, ii ajut si ii ascult la lecții. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vor reuși in viata!”, ne-a mărturisit Nicoleta.

Emanuel e în clasa a patra. Merge bine la şcoală, îi place şi româna, dar şi sportul. Ar vrea să se facă fotbalist. Visul e departe, nu are nici măcar o minge pe care să o bată în uliţa satului. „Pe mami o ajut acasă, aduc lemne. Nu avem jucării, dar ne dorim. Nu am nici camera și nici patul meu.”, explică băiatul. Povestind despre viaţa în casa bătrâneasca, Nicoleta izbucneşte inevitabil în plâns. Pentru ea, nu-şi doreşte nimic. Pentru copiii ei, cel mai frumos vis se leagă de o casă mică, simplă, în care să poată trăi decent. Vrea să aibă mâncare pentru copii și rechizite.