StiriEst
Penitenciarul Vaslui este intr-o continua modernizare

Prefectul Mircea Gologan a participat la ședința de evaluare a activităților desfășurate de Penitenciarul Vaslui. Anul 2019 a fost unul în care conducerea Penitenciarului Vaslui a susţinut abordarea diferenţiată a problemelor apărute pe parcurs, încurajarea iniţiativei individuale și valorificarea ideilor bune care au venit de la angajaţi, asumarea de responsabilităţi pentru personalul tânăr, conştientizarea situaţiilor problematice în paralel cu identificarea unor soluţii eficiente şi eficace, aplicabile în termen scurt în vederea îmbunătăţirii activităţii la fiecare loc de muncă. “În cadrul Penitenciarul Vaslui, pe parcursul anului 2019, au fost urmărite implementarea mai multor obiective generale şi specifice, printre care:
-Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii sistemului penitenciar, în conformitate cu prevederile legale şi normele europene de detenţie, realizat prin demararea proiectului „Complex Corecțional” și semnarea contractului de finanțare al Proiectului Pre-definit „Corecțional (Correctional)”.
-Modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale realizat prin promovarea unei noi investiții „Complex Corecțional” (construirea unui complex care cuprinde un Pavilion multifuncțional și un Pavilion de 210 locuri de cazare), în cadrul Mecanismului financiar norvegian 2014-2021.
-Modernizarea sistemului de siguranță și îmbunătățirea modului de aplicare a regimului penitenciar; modernizarea și eficientizarea sistemului de pază, supraveghere și control acces”, a spus directorul Penitenciarului Vaslui Vasile Doroftei.
“Mă bucur că particip în calitate de prefect la ședința de evaluare a activităților desfășurate de Penitenciarul Vaslui în anul 2019. Tinând cont că Instituția Prefectului interacționează doar în momente oficiale cu dumneavoastră, consider că sunteți o structură importantă a județului.
Bilanțul de activitate este unul amplu, vă felicit pentru rezultatele obținute și sunt convins că sunteți o echipă.
Instituția Prefectului vă stă la dispoziție ori de câte ori aveti probleme, ce țin de administrația publică și vă oferă tot sprijinul necesar pentru soluționarea acestora”, a spus prefectul Mircea Gologan.
Roxana OLTEANU-DURLEA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră