StiriEst
PSD este convins ca motiunea impotriva Guvernului Orban va trece

Opoziţia numără orele şi susţinătorii până la votul pe moţiunea de cenzură. Social-democraţii sunt convinşi că Executivul va fi demis. PSD spune că a reuşit să adune suficienţi parlamentari care să voteze moţiunea susţinută de PSD şi UDMR. Patru deputați şi un senator au făcut cereri de afiliere la grupurile parlamentare ale social-democraţilor. Formaţiunea a pierdut însă un senator care a trecut la PNL. Surse politice spun însă că voturi vor mai veni şi de la ALDE și PMP. “Moţiunea de cenzură a fost semnată de 208 deputaţi şi senatori, iar pentru demiterea Guvernului sunt necesare 233 de voturi. Dacă va trece, vom veni cu o propunere de premier, iar persoana nominalizată nu va face parte din formaţiune”, a declarat deputatul PSD Aurel Căciulă. În cazul în care cabinetul său este demis, Ludovic Orban spune că liberalii nu vor vota niciun guvern pentru a forţa astfel alegerile anticipate. Scenariul lansat de liderul PNL este valabil chiar dacă el va fi propunerea de prim-ministru.
Roxana O. DURLEA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră