StiriEst
Au salvat biserica, iar gospodinele din Manjesti i-au rasplatit cu placinte si cozonac- FOTO

Momente de panica s-au scurs, duminica dupa-amiaza, pentru credinciosii din localitatea Manjesti, aflati la slujba. Acoperișul bisericii din sat a luat foc si doar un miracol a facut ca pagubele sa fie minore. Cele cateva zeci de persoane care participau la slujba nu au avut de suferit, iar la finalul intervenției, femeile au oferit plăcinte salvatorilor. Alarma s-a dat in jurul pranzului, cu putin timp inainte de terminarea slujbei. Cei aflati in exteriorul bisericii, au vazut fumul care iesea prin acoperis si, in scurt timp, au inceput sa se auda zgomote in podul lacasului de cult. Oamenii s-au speriat si au iesit in curtea bisericii. In timp ce unii au urcat in pod cu extinctoare, altii au scos tot ce s-a putut din interior, de teama ca nu cumva flacarile sa cuprinda biserica. „A venit vecinul si a anuntat parintele ca se vede fum iesind din acoperis. S a auzit o bubuitura, ne am speriat și am ieșit cu toții. Fumul nu a intrat în biserică. Doar ieșea prin acoperis. De la horn, cred. Am scos ce am putut dinauntru. Au venit pompierii. Drumul până aici e rau. Dacă ploua, era jale. Noroc ca nu se terminase slujba si eram aici. Dacă nu era nimeni, ardea tot. Bine ca nu a fost mai rau”, au spus oamenii. Pompierii din cadrul Detasamentului Vaslui au ajuns in zona cu trei autospeciale, dintre care o autoscara mecanica si au reusit in mai putin de o ora sa localizeze focul si sa indeparteze pericolul. Imediat ce situatia a fost sub control, in semn de multumire, femeile au impartit placinte si cozonac militarilor, dar si localnicilor adunati sa salveze biserica. Potrivit primelor informatii, cauza incendiului a fost un cos de fum necuratat si neprotejat termic fata de materialele combustibile din apropiere.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră