Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Un tanar din Solesti, intors din Italia, a mintit ca vine din Germania si se plimba prin comuna

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a încercat să păcălească autoritățile și să evite izolarea la domiciliu. El s-a întors din Italia trecând prin Germania. Când a ajuns în România nu a declarat la vamă că vine din Italia, el spunându-le autorităților că a călătorit în Germania. S-a întors acasă, în comuna Solești, dar nici aici nu s-a autoizolat la domiciliu. A mers prin sat. Așa a fost descoperit în sala de așteptare a cabinetului medical din comună. Un loc în care vin zilnic zeci de bătrâni și copii. Nu venise la medic pentru a declara că s-a întors din Italia, venise pentru a vedea dacă este pe lista de asigurați. Luat la intrebări de asistentul comunitar, tânărul a dat în bâlbâială și a recunoacut că s-a întors din Italia. “Noi suntem în alertă maximă. Știm care din cetățenii comunei sunt plecați la muncă în străinătate și încercăm să luăm toate măsurile de prevenire. Tânărul care s-a întors din Italia, dar a încercat să ascundă acest lucru, este acum izolat la domiciliul său alături de ceilalți membrii ai familiei. Am informat imediat Direcția de Sănătate Publică, ne-am mobilizat cu toții. Evident că urmărim să respecte restricțiile impuse”, a declarat Mona Bujor, primarul comunei Șolești. Mama tânărului venit din Italia este femeie de serviciu la cabinetul veterinar din Solești. Și aceasta a fost trimisă de urgență acasă. 

Alertă în toată comuna! Sunt monitorizate familiile care au rude în străinătate și care ar putea reveni acasă

Potrivit reprezentanților Primăriei Solești, în această perioadă, angajații primăriei împreună cu poliția dar și cu cetățenii comunei, urmăresc atent persoanele care intră pe teritoriul respectiv. S-a făcut apel la populație pentru a informa imediat primăria în cazul în care au cunoștință despre cetățeni întorși acasă din străinătate. “Noi nu vrem să le facem rău, căutăm să avem grijă de siguranța și de sănătatea lor. Le-am explicat oamenilor care sunt regulile și au înțeles că este important să anunțe dacă observă că un vecin a revenit acasă de peste hotare. Aceasta este prioritatea noastră din prezent. Important este să conștientizăm pericolul și să înțelegem că numai de noi depinde să stopăm răspândirea virusului. Avem foarte mulți oameni bătrâni în comună, trebuie să fim foarte atenți. Eu personal urmăresc zilnic ce se întâmplă în comună, mă deplasez în toate satele și discut cu oamenii. Asta trebuie să facă toți primarii. Ca edil trebuie să știi care sunt persoanele aflate la muncă peste hotare”, a mai declarat primarul Mona Bujor. 

40.000 de persoane venite din Italia au intrat în România, în ultimele 3 săptămâni

Poliția de Frontieră a anunțat că peste 40.000 de persoane venite din Italia au intrat în România, în ultimele trei săptămâni, la care se adaugă aproximativ 2.500 de cetăţeni sosiți din China. Declarațiile vin în contextul epidemiei de coronavirus ce s-a extins la nivel mondial și care a afectat puternic Italia. Chestorul Ioan Buda, șeful Poliției de Frontieră, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că peste 40.000 de oameni veniţi din Peninsulă au intrat în Româna din data de 23 februarie și până astăzi. De asemenea, aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au trecut frontiera în România venind din China şi din zonele administrative ale acestei ţări, Hong Kong şi Macau.

„Din 23 februarie, un număr 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 sunt români şi peste 3.000 italieni, au intrat în România”, a declarat Ioan Buda.

Nu se interzice intrarea românilor în ţară

Ioan Buda a precizat că românilor nu li se interzice intrarea în ţară, chiar dacă vin din zone afectate de coronavirus, iar în cazul acestora sunt luate măsurile de izolare sau carantinare, după caz, prevăzute de autorităţilor române. Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a precizat că cei care au intrat în ţară au fost verificaţi nu doar la punctele de trecere a frontierei, ci şi în teren, în zonele despre care au declarat că sunt punctele de destinaţie. La rândul său, inspectorul general al Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a declarat că s-au luat măsuri în cazul persoanelor încarcerate care prezintă simptome specifice COVID-19 sau care, anterior încarcerării, au fost în zone afectate de acest virus. Astfel, acestea vor fi cazate în camere separate şi vor folosi fluxuri separate în ceea ce priveşte deplasarea. Şeful Poliţiei Române a precizat că nu există, deocamdată, niciun astfel de caz.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.