Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Prima comuna din judet care nu mai incaseaza niciun leu de la populatie

Publicat

in

Presedintele a semnat Decretul de instituire a starii de urgenta, care va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial. Starea de urgenta este valabila 30 de zile in Romania, din cauza coronavirusului. Autoritatile locale trebuie sa se conformeze si sa ia urgent masuri. Trebuie limitata circulatia, evitata aflomeratia si asigurarea celor necesare. Prima comuna din judetul Vaslui care suspenda plata taxelor si impozitelor locale, este Solesti. Aici s-a luat decizia sa nu mai fie incasat niciun ban de la populatie in urmatoarea perioada, astfel incat oamenii sa aiba cu ce sa se intretina. S-au facut liste cu batranii singuri si s-au format echipe de voluntari. Zilnic acestea vor merge la persoanele singure pentru a verifica daca au nevoie de ceva. De asemenea, primarul din Solesti isi face public numarul de telefon la care oamenii pot suna daca apare o problema. In comuna Solesti s-au intors in ultima perioada multe persoane care munceau in Italia, Germania sau Spania. Toate au fost identificate si izolate la domiciliu. “Le multumesc tuturor cetatenilor intorsi din strainatate care au dat dovada de maxima responsabilitate si s-au autoizolat la domiciliu.  Verificam zilnic daca mai sunt si alte persoane care trebuie izolate. Batranii singuri sau persoanele care nu se pot deplasa, primesc ajutor de la voluntarii nostri. Echipele sunt instruite si pregatite sa plece pe teren. Cetatenii din comuna Solesti daca au nevoie de orice informatie sau necesita ajutor pot apela numarul meu de telefon: 0784 256 865. Pentru a evita deplasările prin comuna, rog toți cetățenii, care au de rezolvat o problema la primăria comunei Solesti, sa sune la acest numar de telefon și de comun acord, în funcție de solicitarea lor încercăm sa ajutam de la distanta”, a declarat Mona Bujor.  Potrivit reprezentanților Primăriei Solești, în această perioadă, angajații primăriei împreună cu poliția dar și cu cetățenii comunei, urmăresc atent persoanele care intră pe teritoriul respectiv. S-a făcut apel la populație pentru a informa imediat primăria în cazul în care au cunoștință despre cetățeni întorși acasă din străinătate. “Noi nu vrem să le facem rău, căutăm să avem grijă de siguranța și de sănătatea lor. Le-am explicat oamenilor care sunt regulile și au înțeles că este important să anunțe dacă observă că un vecin a revenit acasă de peste hotare. Aceasta este prioritatea noastră din prezent. Important este să conștientizăm pericolul și să înțelegem că numai de noi depinde să stopăm răspândirea virusului. Avem foarte mulți oameni bătrâni în comună, trebuie să fim foarte atenți. Eu personal urmăresc zilnic ce se întâmplă în comună, mă deplasez în toate satele și discut cu oamenii. Asta trebuie să facă toți primarii. Ca edil trebuie să știi care sunt persoanele aflate la muncă peste hotare”, a mai declarat primarul Mona Bujor. 

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.