Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Încă un pas si vasluienii vor avea aparatul pentru testare COVID-19

Publicat

in

În doar două zile, din donații, s-au strâns 45 mii euro. O mobilizare exemplară a oamenilor locului, care uimește si da speranța. Conducerea Spitalului de Urgență Vaslui ar putea achiziționa chiar saptamana viitoare acest aparat, daca va aduna întreaga sumă. „Am incredere ca acest lucru va fi posibil, numai si numai datorită vasluienilor! Le mulțumim tuturor pentru sprijin

Grupul de firme SAFIR, prin Familia Safir, reprezentanții legali, contribuie la efortul nostru conjugat prin alocarea a 10.000 euro. Datorită lor, OAMENILOR din Vaslui, TOTUL VA FI BINE!

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat! Avem până acum 45.000 euro și 30.000 lei”, este mesajul managerului Ana Rinder. 

Episcopia Hușilor și binefăcătorii săi se alătură firmelor și oamenilor care sprijină spitalele în lupta cu pandemia de coronavirus. Donează 20.000 de euro Spitalului de Urgență din Vaslui. Preasfințitul Părinte Ignatie și Părintele Vladimir Beregoi se implică astfel în misiunea grea pe care o au cadrele medicale. În doar câteva ore, au reușit să adune suma de 20.000 de euro. Banii vin de la Episcopia Hușilor și din donațiile oamenilor care ajută periodic instituția. Este știut faptul că de fiecare dată când oamenii au nevoie de ajutor, Episcopia Huși răspunde “prezent”! Preasfințitul Ignatie și-a arătat aprecierea pentru eforturile depuse de medici în această perioadă. “În vremurile acestea atât de delicate și complicate pentru noi oamenii, realizăm cât de fragili și limitați suntem. Dispunem de tehnologie foarte avansată,  dar nu putem face față unei epidemii ca cea cu care ne confruntăm. Este o vreme a cernerii. Este esențial să rămânem neclintiți în credința noastră și să nu ne încovoiem în fața încercărilor reale care vin. Un om credincios nu se panichează, ci toate le lasă în mâna lui Dumnezeu. Cred că Sfânta Chiriachi a păzit până acum acest județ. Am această intuiție”, a spus Preasfințitul Ignatie. De asemenea, SC GAZ EST SA  Vaslui a donat Spitalului de Urgență suma de 15.000 de euro. În doar câteva ore mai multe firme, fundații și simpli vasluieni și-au unit eforturile și s-au hotărât să spijine Spitalul Județean. Nu doar pentru această linie de testare, dar și pentru consumabilele necesare și noi dotări pentru secția de terapie intensivă. S-au strâns astfel peste 35.000 de euro, iar asta înseamnă că spitalul vasluian are șanse reale să fie dotat cu aparatura necesară testării COVID-19. 

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.