StiriEst
Un băieţel de 7 ani, bolnav de cancer, și-a donat alocaţia pentru lupta împotriv coronavirusului

Raluka, una dintre celebritățile Antena Group participante la Teledonul „Români Împreună”, a anunțat că a primit un apel cutremurător de la un băiețel de șapte ani, bolnav de cancer, care a dorit să-și doneze alocația pentru cei care luptă să limiteze impactul avut de epidemia de coronavirus.
Raluka: Am primit telefoane de peste tot și vreau să vă spun că ultimul telefon pe care l-am primit și m-a impresionat foarte tare este de la un băiețel de șapte ani care are cancer, care abia putea să vorbească și care și-a donat alocația lui. Am început să plâng pur și simplu, pentru că este dificil să auzi poveștilea astea, dar în același timp este frumos să vezi că oamenii, indiferent de cât de mari sunt problemele lor, vor să doneze banii.
Raluka: Am primit și un telefon din penitenciar. Un băiat dona, tot așa, 500 de euro, dar nici măcar nu sunt importante sumele, sunt importante gesturile pe care românii le fac din toate colțurile lumii, din câte se pare. Am fost sunată din Germania, din Anglia, de peste tot.
Cum puteţi dona
– Donează prin card AICI.
– Donează în cont:
Fundația Mereu Aproape, CIF 18212553
Banca Transilvania, Swift BTRLRO22
Cont lei: RO86 BTRL 000 AJUTEU 8848 RON
Cont euro: RO32 BTRL 000 AJUTEU 8848 EUR
– Donează prin SMS 8848 – 2 Euro/mesaj
– Donează prin PayPal
– Donează telefonic, la numerele (numere valabile doar în rețeaua fixă de telefonie Telekom):
– 0.900.900.303 – 3 euro/apel
– 0.900.900.305 – 5 euro/apel
– 0.900.900.301 – 10 euro/apel
Teledonul Români Împreună este transmis Live pe toate canalele Antena Group.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră