Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Inca 19 infectati cu coronavirus la Garceni. Aproape 40 de cazuri in judet

Publicat

in

Încă 19 persoane din comuna Gârceni au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Toți sunt membrii ai cultului religios din satul Racoviță și au participat la adunările religioase ținute pe ascuns. Localitatea Racoviță din comuna Gârceni mai avea trei persoane infectate cu coronavirus. Peste 20 de săteni au fost testați în urmă cu câteva zile, dar rezultatele nu au sosit pentru toți licalnicii. Între timp continuă să apară tot mai mulți contacți ai șefei cultului religios. Riscul de focar de COVID-19 a apărut în satul Racoviță, comuna Gârceni, după ce oamenii de aici s-au adunat într-o casă privată, unde au participat la o întrunire ilegală de rugăciune. La respectiva clădire, au făcut lucrări de construcție mai mulți muncitori din Suceava, iar aceștia au venit în județul Vaslui dintr-un focar. De altfel, pastorul cultului religios din Suceava a decedat din cauza coronavirusului. Prima dată s-a îmbolnavit o femeie în vârstă de 40 de ani. Aceasta a ajuns la spital cu probleme respiratorii, dar le-a ascuns medicilor adevărul. Ea se află în stare critică la Terapie Intensivă la Spitalul Bârlad. Șefa cultului religios din comuna Gârceni, satul Racoviță s-a îmbolnăvit și ea de coronavirus, dar și un minor de 15 ani.  Inconștiența de care a dat dovadă șefa cultului religios din comuna Gârceni, ar putea avea consecințe dintre cele mai grave. Femeia, dependentă de dializă, a mers la Centrul medical din Vaslui și le-a ascuns cadrelor medicale de aici adevărul. A completat de două ori declarația pe propria răspundere când s-a prezentat la Centrul de dializă.  A pus in pericol atât personalul medical, dar și pe restul bolnavilor dependenți de dializă. Nouă pacienți au intrat în contact cu inconștienta de la Gârceni. Patru dintre ei au fost transportati de la domiciliul lor la Centrul de dializa cu aceeași mașină. Practic au stat lipiți de femeia infectată. Alți pacienți s-au întâlnit cu femeia chiar la centru. Aceștia au vârste cuprinse între 30 și 60 de ani. Din cauza femeii au ajuns direct la Spitalul Bârlad, acolo unde sunt tratate persoanele infectate cu coronavirus. Unitatea sanitară bârlădeană este singurul spital suport pentru bolnavii COVID, care deține și paturi pentru dializați.  De asemenea, toți membrii familiilor celor nouă pacienți dependenți de dializă, au fost băgați în izolare. 

Și în satul Racoviță din Gârceni, pe lângă familiile celor două paciente, toţi membrii cultului religios, în total 40 de persoane, sunt izolaţi la domiciliu. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi cazul viceprimarului comunei, dar şi a celor doi poliţişti din comună.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.