StiriEst
Nelu Tataru: „Vom trai cu coronavirusul inca doi ani. Nu suntem aproape de un vaccin”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009 ne arată că au urmat doi ani de epidemii sezoniere, iar această situaţie se va repeta şi cu virusul SARS-CoV-2.
Nelu Tătaru a mai spus că trebuie “să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani”.
“După experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009, am putut vedea că o pandemie a fost urmată de doi ani de epidemii sezoniere. Aşa va fi şi în acest moment. Să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani. Dar având în vedere prima curbă, putem evalua şi ce va urma în următorii doi ani. Nu avem un tratament (…), nu avem un vaccin. În momentul în care noi putem să gestionăm astfel încât să avem puţine decese, puţine cazuri, mergem spre o curbă lină şi putem gestiona prin sistemul medical pe care îl avem, atunci putem spune că am reuşit să trecem prin această pandemie, gestionând-o. Atunci când vom ieşi şi vom vedea că avem o mare parte a populaţiei care s-a imunizat, avem prezenţa unor anticorpi, putem vedea următorii doi ani ca nişte epidemii cu nişte cazuri care nu vor avea aceeaşi amploare ca în această perioadă, dar vor fi nişte cazuri cu o simptomatologie frustă sau uşoară care vor merge până vom avea o stare de imunitate la toată populaţia României. Sperăm în acest context şi în descoperirea şi fabricarea unui vaccin cu care să putem gestiona următorii doi ani”, a declarat ministrul Tătaru, într-un interviu la postul Antena 3.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că încă nu este aproape momentul în care vom avea un vaccin împotriva COVID-19.
″Încă nu suntem aproape de a avea un vaccin împotriva COVID-19. Acest vaccin impune o stabilizare a virusului. Trebuie să aibă o perioadă de studiu, de testare pe persoane sănătoase şi după această perioadă să-l putem procura şi să-l putem utiliza în întreaga masă”, a spus Tătaru.
De asemenea, întrebat dacă ar schimba cu ceva lupta cu noul coronavirus dacă s-ar şti că acesta a fost creat într-un laborator, ministrul a răspuns negativ. “Nu ar schimba cu nimic. Noi am plecat pe o procedură, pe o stare de epidemie şi apoi pandemia, am plecat într-o luptă cu ceva necunoscut, cu ceva care s-a regăsit pentru prima dată în patologia umană, cu ceva care nu are un tratament, nu are un vaccin. Poate că după ce vom termina şi vom ieşi din pandemie cu bine, împreună, vom putea să analizăm ce a fost, cum a fost, de unde a venit”, a menţionat el.
Totodată, ministrul Nelu Tătaru a reiterat că suntem, ca moment, la jumătatea acestei pandemii în ţara noastră şi autorităţile aşteaptă să vadă, pentru înregistrarea vârfului epidemiei şi apoi faza de descreştere a numărului de cazuri, cum va evolua infecţia cu coronavirus după Sărbătorile Pascale, timp de 7-10 zile, în condiţiile în care această boală prezintă apariţia simptomatologiei din a doua până în a zecea zi de la infectare.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră