StiriEst
Anunt de ultima ora al Bisericii Ortodoxe. Care este starea de sanatate a IPS Pimen

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a dezvăluit care este starea de sănătate a Arhiepiscopului Pimen. Conform părintelui Damaschin Dorneanul, Pimen are o stare de sănătate „staționară”.
Starea de sănătate a lui ÎPS Pimen este „staționară”
ÎPS Pimen a fost intubat pentru că medicii s-au temut în urmă cu câteva zile pentru viața părintelui. Cu toate acestea, există șanse ca Pimen să își revină.
„Momentan starea Înaltpreasfinției Sale este una staționară. A fost o depreciere, acum câteva zile, când s-a impus, așa cum ne-au anunțat medicii, manevra de intubare pentru a ajuta la o funcționare mai bună a plămânilor“, a explicat părintele la Radio Trinitas.
ÎPS Pimen ar putea oricând să le dea emoții medicilor, din cauza vârstei înaintate (90 de ani). Cu toate acestea, Pimen este așteptat înapoi în sânul Bisericii, după ce se va face bine.
„Medicii sunt într-adevăr și rezervați pentru că are o vârstă înaintată. Pe de altă parte, noi avem și așa un gând de nădejde, pentru că Înaltpreasfințitul nu a suferit de boli grave, nu a avut afecțiuni care să-și fi pus amprenta în mod deosebit pe starea de sănătate a Înaltpreasfinției Sale.
Anul trecut, când Părintele Arhiepiscop Pimen a împlinit 90 de ani, el spunea că se simte binecuvântat, că este un om fericit pentru că n-a cunoscut medic la pat. El n-a fost niciodată internat în spital.
Doar afecțiuni, așa, sezoniere, sau poate unele minore care vin odată cu vârsta. Dincolo de toate, este nevoie de multă rugăciune ca Dumnezeu să aibă grijă de Părintele Arhiepiscop Pimen”, a completat Damaschin Dorneanul.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră