Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Baronul Flutur se bucura! Deputatii de la PNL nu au votat „DNA-ul padurilor”

Publicat

in

Camera Deputaților a adoptat astăzi o lege care privește înființarea unui „DNA al pădurilor”, ce ar urma să poarte numele: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Proiectul merge la Senat în calitate de for decizional.

Interesant este faptul că deputații PNL de Suceava s-au abținut de la votarea acestui proiect. Din cei 283 de deputați prezenți, 179 au votat pentru, patru împotriva, 99 s-au abținut, iar unul nu a votat.

Grupul parlamentar PSD a votat masiv pentru aprobarea acestui proiect, 108 votând pentru, trei împotrivă, iar alți doi sau abținut.

De la PNL, trei deputați au votat pentru, iar 70 s-au abținut.

Toți cei 27 de deputați USR prezenți la vot au fotat pentru. La fel au procedat și cei 17 deputați PRO Europa, dar și cei 12 deputați de la PMP. Reprezentanții UDMR din Camera Deputaților, 15 la număr s-au abținut. Din cei 10 deputați neafiliați, opt au votat pentru, iar doi s-au abținut. Deputații care reprezintă minoritățile din România au votat patru pentru, unul împotrivă, iar 10 s-au abținut.

Deputații suceveni prezenți la ședință au votat astfel:

Ioan Balan (PNL) – Abținere;

Ștefan – Alexandru Băișanu (PSD) – Pentru;

Eugen Bejinariu (PSD) – Pentru;

Maricela Cobuz (PSD) – Pentru;

Angelica Fădor (PNL) – Abținere;

Bogdan Gheorghiu (PNL) – Abținere;

Emanuel – Iuliu Havrici (PRO Europa) – Pentru;

Dumitru Mihalescul (PNL) – Abținere;

Cătălin – Ioan Nechifor (PRO Europa) – Pentru;

Alexandru Rădulescu (PSD) – Absent.

„Moment istoric! La inițiativa USR, în ciuda împotrivirii PNL care a tăiat sălbatic pădurile Bucovinei sub baroniada lui Flutur, a fost înființată DNA pentru salvarea pădurilor! Fac un apel la procurorii anti corupție să lupte împotriva mafiei lemnului, de astăzi au mai multă putere, să o folosească! RUȘINE, PNL!”, a transmis deputatul USR Emanuel Ungureanu, care este originar din județul Suceava.

Ce reprezintă „DNA-ul pădurilor”?

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu va funcţiona cu următorul număr minim de posturi: a) 10 de posturi de procuror; b) 5 de posturi de specialişti; c) 25 personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ; d) 25 de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară.

Procurorul șef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Mediu, adjuncții acestuia vor fi numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 15 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată.

Legea reglementează organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor împotriva mediului înconjurător, care, potrivit legii, își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul Romaniei.

Persoanele cu atribuții de conducere din instituțiile și autoritățile publice competente cu protecția mediului și cele cu funcție de control sunt obligate să sesizeze Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu cu privire la orice date sau informații din care rezultă că s-a săvârșit una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Dacă în cursul efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta lege în competența Directiei de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, aceștia au obligația de a sesiza de îndată procurorii acestui parchet.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu este autorizată să dețină și să  folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența sa, în condițiile legii. Orice date și informații ce excedează competenței direcției se transmit autorităților abilitate prin lege.

Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Anual se constituie un depozit în valoare de cel puțin 2.000.000 Lei pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziția procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, iar modul său de gestionare și de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului șef al Directiei de Investigare a Infracțiunilor de Mediu.

(1) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu va vea următoarele atribuţii:

a) efectuarea urmăririi penale pentru infracţiuni prevăzute în competenţa direcţiei prin prezenta lege şi prin legi speciale;

b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară organizaţi în cadrul structurilor specializate în combaterea infracționalității de mediu, la nivel central şi teritorial, aflaţi în coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, ori detaşaţi în cadrul direcţiei, precum şi de către ofiţerii sau agenţii de poliţie judiciară care au primit avizul din partea procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu;

c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege, pentru judecarea cauzelor, precum şi exercitarea căilor de atac conform legii în cauzele privind infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu;

d) participarea la şedinţele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în care, potrivit legii, participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de prezenta lege în competenţa direcţiei;

e) participarea la şedinţele de judecată, cu excepţia fazei de executare a pedepsei, în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în alte situaţii în care participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de prezenta lege în competenţa direcţiei;

f) conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic în cadrul urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul informatic, domeniul silvic, al calității apei, al calității aerului, al calității solului, al gestiunii deșeurilor, al emisiilor industriale, precum şi în alte domenii care țin de protecția mediului, din dispoziţia procurorilor direcţiei;

g) studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de mediu ori a altor infracţiuni date în competenţa direcţiei şi a condiţiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu;

h) constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu;

i) solicitarea şi acordarea asistenţei judiciare internaţionale în cauzele care privesc infracţiuni date în competenţa direcţiei prin prezenta lege şi prin legile speciale;

j) exercitarea altor atribuţii prevăzute de legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, precum şi de legile speciale.

Sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, indiferent de calitatea persoanei:

a) infracţiunile prevăzute de art. 106, art. 107, art. 1071 , art. 108, art. 109, art. 110 din Legea 46/2008 – Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

b) infracţiunile prevăzute de art. 52 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobata cu modicari si completari prin Legea nr.265/2006/2011, cu modificările și completările ulterioare.

c) infracţiunile prevăzute de art. 98, din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.

d) infracțiunile prevăzute de art. 81 din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare.

e) infracţiunile prevăzute de art. 92, art. 93, art. 95 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

f) infracţiunile prevăzute de art. 63 din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

g) infracţiunile prevăzute de art. 3 – 8 din Legea 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată;

h) infracţiunile prevăzute de art. 42, art. 43, art. 44, art. 45 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.

i) infracțiunile prevăzute de art. 355 și 356 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare. (2) Pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1) săvârşite de minori sau asupra minorilor, urmărirea penală se efectuează de procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) Pentru infracțiunile prevăzute la alin (1) care au fost săvârșite în condițiile prevăzute de art. 367 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal cu modificările și completările ulterioare referitor la Consituirea unui grup infracțional organizat, competența de efectuare a urmăririi penale aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. (4) În cazul în care se dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă. (5) Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1).sursa: ziardesuceava.ro

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.