Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Frati gemeni cu handicap grav, traiesc in intuneric. Mama nu are cu ce sa ii hraneasca

Publicat

in

David și Constantin, două suflete chinuite din naștere. Gemenii s-au născut prematur și au fost diagnosticați cu forme grave de handicap. Cei doi băieți trăiesc în întuneric într-o casă neterminată, construită din mila oamenilor. Mama lor, Elena Ispiri, nu are cu ce să-i hrănească și se roagă la Dumnezeu să-i țină în viață. Micuții trăiesc cu mama într-o casă de pe un deal din zona localității ieșene Dancu. În odăița cu o singură fereastră trăiesc 7 suflete chinuite: bunica Celina, cei 3 copii ai săi și 3 nepoți. Unul dintre gemeni este paralizat, nu se poate alimenta, iar celălalt este dependent de oxigen pentru că s-a născut cu plămânii foarte mici. Gemenii își exprimă suferința prin plâns și abia își pot fixa mama cu privirea din cauza bolilor grave de care suferă. Trăiesc de pe o zi pe alta din mila vecinilor și se roagă ca cineva să îi ajute să-și termine casa fără acoperiș.

Povestea tristă a familiei Iftodi a început în urmă cu 2 ani de zile, când Elena a născut prematur gemeni cu forme grave de handicap. Deși copiii au astăzi 2 ani și 4 luni, Elena nu i-a auzit niciodată vorbind. Din casa de pe un deal din Dancu se aude doar plânsul celor doi micuți chinuți.

Cele 7 suflete chinuite trăiesc într-o casă fără curent electric și apă. Sunt zile, așa cum povestește Celina Iftodi, mama Elenei, și bunica băieților, în care nici nu are cu ce hrăni copiii. Banii pe care îi primește din pensia de handicap ai celor 2 copii și alocațiile celorlați doi abia de le ajung să cumpere medicamente și pampers.

Cum îi puteți ajuta pe gemeni

Familia Iftodi are nevoie disperată de ajutorul ieșenilor cu suflet mare. Toți cei interesați să contribuie la ajutorarea lor o pot face cu materiale de construcție, cu hrană, produse de curățenie și haine pentru copii. Totodată, familia Iftodi are nevoie să-și tragă curent electric și apă. Ieșenii care vor să doneze o pot contacta pe Celina la numărul de telefon 0701548101, sau pentru virament bancar puteți trimite în contul RO95BTRLRONCRT0512408401, beneficiar Ispiri Elena-Andreea. Orice gest este binevenit pentru cei 2 frați gemeni născuți cu forme grave de handicap, dar și pentru familia lor, condamnată să trăiască în întuneric.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.