Știri Vaslui
Zece barbati au fost retinuti în urma bataii din Murgeni- VIDEO
Zece bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore în urma scandalului în care au fost implicate zeci de persoane joi, în centrul oraşului Murgeni. De asemenea, alte 31 de persoane au fost amendate. “În completarea materialelor de presă transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în cadrul buletinelor informative din 13 august, respectiv 14 august a.c., dorim să vă informăm că în cursul zilei de astăzi, față de 10 bărbați din Murgeni, județul Vaslui, ce au vârste cuprinse între 21 și 55 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Față de încă 31 de persoane a fost luată măsura sancțiunii contravenționale pentru încălcări ale Legii nr. 61 din 1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniştii publice”, „distrugere”, „lovire sau alte violențe” și „violare de domiciliu”.- IPJ Vaslui.
Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au intervenit, joi seară, în oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, după ce zeci de persoane s-au adunat pe o stradă din zona centrală şi au provocat un scandal.
Poliţia Judeţeană Vaslui a fost sesizată, joi, printr-un apel la 112, că, în oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, mai multe persoane s-au adunat pe o stradă din zona centrală, tulburând ordinea şi liniştea publică.
”La faţa locului au intervenit imediat poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali şi, suplimentar, au fost dirijate în zonă echipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, care au restabilit ordinea şi liniştea publică. În urma derulării evenimentului, nici o persoană nu a fost vătămată”, a transmis atunci Poliţia Judeţeană Vaslui.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră