Știri Vaslui
Tanar in stare grava dupa ce a cazut de pe acoperisul unei scoli. A suferit mai multe fracturi si traumatisme

Un tânăr de 24 de ani care făcea lucrări la acoperişul unei şcoli din municipiul Huşi, judeţul Vaslui, a fost rănit după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ nouă metri. El a suferit mai multe fracturi şi traumatisme, fiind trasferat la un spital din Iaşi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a anunţat că echipajul ambulanţei SMURD tip B2 (EPA) a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat care a căzut de la o înălţime de aproximativ nouă metri, de pe acoperişul Şcolii „Sfânta Ecaterina” din municipiul Huşi.
„La sosirea echipajului de intervenţie, victima în vârstă de aproximativ 24 ani se afla în stare de semiconştienţă şi prezenta multiple traumatisme şi fracturi deschise. Victima lucra la acoperişului clădirii”, a arătat ISU Vaslui.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, fiind diagnosticat cu fracturi deschise la picioare, traumatisme ale mâinii stângi şi ale muşchilor. Ulterior, el a fost dus la o unitate medicală de specialitate din judeţul Iaşi, deoarece exista posibilitatea să fi suferit traumatisme ale organelor interne.
Cercetările privind cauza şi circumstanţele producerii acestui accident sunt cercetate de instituţiile abilitate în acest sens.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră