Știri Iași
Primarul Iasului, stropit de un protestatar cu iaurt

Primarul Mihai Chirica a fost atacat, duminică, de un protestatar în timpul manifestărilor din Piaţa Unirii din Iaşi, fiind stropit pe faţă şi pe haine cu iaurt. Bărbatul a fost ridicat de forţele de ordine, scrie News.ro.
Oamenii l-au huiduit, duminică, pe Mihai Chirica încă din momentul apariţiei în Piaţa Unirii, acesta fiind stropit cu iaurt de un ieşean care a spus că este nemulţumit că are pensia mică.
Chirica s-a retras în Hotelul Traian pentru a se spăla pe faţă, dar şi pentru a-şi curăţa haina. În acelaşi timp, protestatarul a fost ridicat de forţele de ordine pentru a fi legitimat.
Ulterior, Mihai Chirica a declarat jurnaliştilor că a fost vorba de iaurt, dar că nu va depune plângere împotriva persoanei care l-a stropit.
Edilul crede că politicienii trebuie să fie atenţi la ceea ce fac, pentru că s-au acumulat multe frustrări în societate în ultimii 30 de ani.
“Nu am intoleranţă la lactoză. Mă bucur că era un produs românesc. Omul şi-a vărsat năduful pe mine”, a afirmat edilul Mihai Chirica.
Manifestările din Piaţa Unirii au durat 30 de minute, în piaţă fiind prezente peste 500 de persoane.
Peste o sută de ieşeni au protestat, duminică, având bannere şi pancarte cu mesaje pro-autostradă, acţiunea desfăşurându-se în Piaţa Unirii, unde au avut loc manifestările oficiale dedicate Unirii Principatelor Române.
Acţiunea a fost iniţiată de către asociaţia ”Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
Chirica: ”Incidentul – un semnal de alarmă pentru toată clasa politică”
După incident, primarul Mihai Chirica a declarat că acesta trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România.
Edilul a spus că, după ani de frustrări, românii nu mai ştiu să dialogheze sau să respecte momentele importante din viaţa şi istoria statului român, precum cel care marchează 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor.
“Norocul meu, ca să fac, aşa, o glumă, e că nu am intoleranţă la lactoză. I-am înţeles, din punctul meu de vedere, frustrarea acelui domn legat de pensia lui, dar cred că acest lucru care s-a întâmplat astăzi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România, să înţeleagă că românii nu mai au răbdare, nu mai ştiu să dialogheze, nu mai ştiu să respecte anumite momente importante din viaţa noastră, a istoriei noastre şi cred că e timpul să le aducem din nou în atenţia publică şi aceste chestiuni”, a declarat primarul Mihai Chirica, potrivit Agerpres.
Edilul a precizat că nu va face plângere penală pe numele bărbatului care l-a stropit cu iaurt.
″Îmi pare rău de incident, nu voi face plângere penală împotriva acelui domn, i-am înţeles frustrările, am înţeles că frustrarea se ducea mai sus, până spre Preşedinţia României. Asta este, sunt om politic, trebuie să îmi asum o viaţă politică şi cu bune, şi cu rele. Ce pot face mai departe este că toată această nemulţumire a lor să o duc ca un proiect politic şi să o rezolv”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră