Știri Botoșani
Fermierii din Botoșani își vând marfa din rulote

Mulți crescători de animale din județul Botoșani au avut de suferit din cauza limitărilor impuse de pandemie. Pierderile au fost foarte mari, iar fermierii au fost nevoiți să apeleze la soluții alternative.
Pentru a uşura contactul dintre vânzători și cumpărători, reprezentanții asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine din Botoșani au cumpărat patru rulote.
Acestea vor merge prin toate cartierele orașului, pentru ca fermierii să își vândă marfa proaspătă în condiții stricte de igienă.
Ideea achiziţionării acestor rulote a apărut în urmă cu aproape doi ani, însă, acum, forţaţi de condiţiile pandemice actuale, membrii asociaţiei MOLDOOVIS au hotărât că este momentul ca această idee să fie pusă în practică.
Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis: „Am urgentat cumva achiziţia lor tocmai în ideea pentru a promova produsele locale.”
Cele patru rulote sunt construite special pentru vânzarea unor astfel de produse, iar fermierii vor merge cu ele, timp de o săptămână, în câte un cartier din Botoşani, în speranţa că îi vor convinge pe oameni că oferă produse de calitate, la un preţ mult mai bun decât în marile lanţuri de magazine.
Ana Boldișor, reprezentant Asociația Moldoovis: „Aceste rulote vor fi aici până la sărbătorile Pascale, după care vor fi repartizate pe anumite sectoare.”
Pentru acești fermieri, rulotele sunt mană cerească. Ca să supravieţuiască, au fost nevoiți să vândă marfa cu mult sub preţul pieţei, însă, chiar şi aşa, marfa care a rămas în stoc va fi aruncată.
Crescător de animale: „Am fost afectaţi. Noi nu am putut merge la piaţă să ne vindem marfa.”
„O oportunitate foarte bună de a ne vinde produsele noastre, pentru care muncim” crede un fermier
Mulţi clienţi s-au întâlnit pentru prima dată cu produsele lactate locale şi au rămas încântaţi încă de la prima degustare.
„Produsele sunt extraordinare. Merită” spunea o cumpărătoare.
Comercianții spun că vânzările de produse lactate au scăzut în ultimul an cu aproximativ 40% din cauza accesului limitat în hale şi pieţe.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră