Știri Vaslui
Un copil de 10 ani a murit strivit de o placă de beton de la un gard

Un băiat de 10 a decedat, sâmbătă, în timpul unei competiţii sportive, după ce a căzut peste el o placă de beton de la un gard, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.
Tragedia a fost semnalată printr-un apel la 112.
„În data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 11.28, în urma unui apel 112, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un copil minor a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuieşte un teren de fotbal ce aparţine de un stadion din municipiul Galaţi”, precizează IPJ.
Din primele verificări a rezultat că băiatul de 10 ani, dintr-un sat din judeţul Vaslui, în timp ce participa la o competiţie sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două plăci de beton s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste el, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului şi a corpului.
Copilului i s-a acordat primul ajutor de către personalul medical de la serviciul de ambulanţă, după care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf Ioan” din municipiul Galaţi, unde a decedat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite ulterior cauzele accidentului, menţionează IPJ Galaţi.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră