Știri Vaslui
Discotecă închisă de polițiști! Mai multe persoane au fost evacuate!

În noaptea de 5/6 iunie 2021,la ora 00.40, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (Secția 6 Poliție Rurală Negrești, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice) și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui au constatat faptul că administratorul unui agent economic de pe raza localității Todirești, județul Vaslui, care opera un local de tip discotecă și un local de tip bar, nu respectă prevederile Legii 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Cu ocazia intervenției poliției s-a dispus sistarea activităților derulate și evacuarea imediată a persoanelor aflate în interiorul celor două puncte de lucru.
Totodată, s-a luat măsura sancționării contravenționale a administratorului pentru nerespectarea condițiilor referitoare la desfășurarea activității, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră