Stiri Moldova
Avalanșă de viroze respiratorii. Sunt de trei ori mai multe cazuri decât anul trecut

Avem mai puţine cazuri de Covid-19, însă ne confruntăm cu un număr extrem de mare de viroze respiratorii. Sunt de trei ori mai multe ca anul trecut pe vremea asta.
Semnalul vine atât din partea medicilor pediatri, cât şi a celor din spitalele pentru adulţi. Potrivit acestora, oamenii au lăsat garda jos în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de siguranţă, iar virusurile cu care de obicei ne confruntăm în lunile de primăvară, se dezlănţuie acum.
Mamă: ″Cred că o răceală. A fost în tabără şi acum are ceva probleme în gât, cu urechea, şi tuşeşte şi i-a fost puţin rău azi noapte.″
Mamă: ″Este o tuse foarte persistentă şi se manifestă destul de mult. O sensibilitate pe care a căpătat-o în ultimul an şi jumătate în care noi i-am protejat nefiresc de mult. Practic le-a scăzut bariera de imunitate pe care şi-ar fi format-o într-un mod natural.″
Rinovirusurile sunt cea mai frecventă cauza a răcelilor. Există peste 100 de tipuri şi toate au aceleaşi caracteristici: se transmit foarte uşor, se localizează la nivelul nasului şi gâtului,. Medicii spun însă că dacă nu sunt tratate la timp, situaţia se poate agrava.
Creşterea numărului de viroze se poate explica prin faptul că nu se mai respectă măsurile de protecţie, aşa cum se întâmpla anul trecut când oamenii erau speriaţi. Spre deosebire de SARS-CoV-2, care are în principal transmitere aerogenă, alte virusuri se iau foarte uşor de pe suprafeţele infectate.
Mai des că în alţi ani, virozele sunt răspândite şi în rândul adulţilor şi sunt mai îndelungate că evoluţie faţă de anii trecuţi.
Practic, dacă în lunile de iarnă şi primăvară, competiţia a fost câştigată de virusul SARS-CoV-2, acum, alte virusuri respiratorii au reuşit să câştige teren. Aceste mutaţii se petrec inclusiv în Marea Britanie şi Statele Unite.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră