Știri Vaslui
Romeo Tălmaciu a fost propus, post mortem, Cetățean de Onoare al Vasluiului!

Consiliul Local Vaslui are înscrisă pe ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi, 25 august 2021, chiar la primul punct, acordarea post-mortem a titlului de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Vaslui profesorului Romeo Tălmaciu.
Propunerea aparține consilierilor PSD și vine pentru a fi recunoscute meritele deosebite ale fondatorului primei fanfare pentru copii din România.
Profesor de muzică, Romeo Tălmaciu a pus bazele unui grup instrumental de fanfară, primul de acest gen de după Revoluţie, în municipiul Vaslui.
El a selectat copii talentaţi pentru a-i reuni în trupa instrumentală „Rotaria”, considerată un veritabil ambasador cultural al judeţului Vaslui, cu nenumărate premii și distincții obținute de-a lungul anilor în țară și străinătate.
”Ţinând cont de parcursul profesional deosebit, cumulul de performanţe artistice şi pedagogice, probitatea şi conduita morală, precum şi moştenirea nepreţuită pe care a lăsat-o urmaşilor, profesorul Romeo Tălmaciu face, cu siguranţă, parte din categoria personalităţilor vasluiene care merită aşezate la loc de cinste. În acest sens, Grupul consilierilor locali ai PSD solicită compartimentului de specialitate întocmirea raportului şi dezbaterea atât în cadrul comisiilor de specialitate cât şi în plenul CL Vaslui a proiectului de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de onoare post-mortem al Municipiului Vaslui domnului profesor Romeo Tălmaciu”, se precizează în referatul de propunere.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră