Știri Vaslui
A murit unul dintre cei mai iubiți preoți bârlădeni

Părintele Ioan Chirvase a fost, vreme de peste două decenii, paroh al bisericii „Sfântul Spiridon” din municipiul Bârlad.
A absolvit Seminarul Teologic din Buzău și Institutul Teologic de Grad Universitar din București.
De-a lungul activității pastorale, a activat ca preot și în Parohiile Ciortolom, protopopiatul Bârlad, Parohia „Izvorul Maicii Domnului, municipiul Galați, iar din 1987 a fost numit preot paroh la biserica „Sfântul Spiridon” din municipiul Bârlad.
În toate aceste locuri s-a implicat în restaurarea bisericilor parohiale și în întărirea credinței în rândul enoriașilor, fiind un foarte apreciat părinte duhovnicesc al credincioșilor din Bârlad și reușind să restaureze din temelie biserica și întregul complex parohial al bisericii „Sfântul Spiridon”.
“ În aceste momente de despărțire vremelnică, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a transmis mesajul său de condoleanțe familiei părintelui Ioan, precum și aprecierea sa pentru tot efortul depus în slujirea Bisericii.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!” au transmis reprezentanții Episcopiei Hușilor prin intermediul unui comunicat de presă.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră