Știri Vaslui
Lecţia de omenie oferită de un jandarm din Vaslui! Un om trăiește astăzi datorită lui

Marian, un jandarm din Vaslui, a oferit o lecţie de omenie printr-un gest eroic pe care l-a făcut atunci când a mers cu soţia şi fetiţa la cumpărături.
Jandarmul din Vaslui a devenit erou, după ce, aflat în timpul liber, a plecat cu familia sa la cumpărături. Pe drum, bărbatul a observat că un incendiu cuprinsese o casă şi a intervenit fără să stea pe gânduri.
Astfel, jandarmul şi-a rugat soţia să aibă grijă de fiica lor, apoi a intrat în casa în flăcări şi a salvat viaţa unui om care nu avea nicio şansă de supravieţuire.
„A așezat copilul în scaun și a rugat-o pe soție să conducă.
– Vreau să stau lângă Mara, i-a spus Marian soției.
Mergeau la cumpărături și apoi cu copilul prin parc.
În drum spre magazin, au observat un fum gros ce ieșea dintr-o casă.
– Oprește, oprește acum! a fost reacția imediată a lui Marian, care a și coborât imediat din mașină. Rămâi aici cu Mara! Vin imediat!
Ajuns lângă casa din care ieșea fum, Marian a văzut un bărbat care vorbea la telefon.
– Ați chemat pompierii?
– Am vorbit, sunt pe drum! Am oprit curentul de la tablou, dar cred că ar trebui oprite și gazele. Vă pricepeți?
– Da, da! Știți dacă e cineva în casă?
– E băiatul meu. A intrat să verifice.
În timp ce oprea gazele, Marian l-a văzut pe cel care intrase în casă:
– E cineva acolo?
– Nu știu exact. E prea mult fum, nu văd nimic!
– Intru și eu!
– Aveți grijă, focul cred că a ajuns în bucătărie!
Marian a început să caute pas cu pas. De-abia vedea din cauza fumului, dar a rezistat și a ajuns până în ultima încăpere. Acolo, a zărit o siluetă căzută pe podea. Era un bărbat aflat în stare de inconștiență. L-a apucat cu grijă de sub brațe și a început să-l tragă spre ușă. Aproape de ieșire, și-a dat seama că nu-l poate scoate singur.
– Ajutor, am nevoie de ajutor!
Un alt bărbat i-a sărit în ajutor și, împreună, au reușit să scoată victima în afara casei incendiate.
– Trăiește, a strigat Marian, văzând că bărbatul respiră. În acel moment, un pompier a pus mâna pe el.
– Preluăm noi de aici!
Când Marian ieșea din curte, victima era deja preluată de echipajul SMURD, iar incendiul era localizat.
De pe trotuarul de vizavi, soția și fetița asistaseră îngrijorate la toată scena.
Cineva de lângă Marian l-a întrebat:
– E copilul dumneavoastră?
– Da, sunt soția și copilul meu. S-a întâmplat să trecem pe aici. Mă bucur că am reușit să intervenim repede!
– Să vă dea Dumnezeu sănătate! Le-ați dat ceva emoții și nouă o lecție de omenie!
Marian este jandarm la IJJ Vaslui, cu o experiență de peste 15 ani în structurile Jandarmeriei Române.
Felicitări, Marian! Un om trăiește astăzi datorită ție!”, se arată în postarea Ministerului Afacerilor Interne de pe Facebook.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră